Prima țară din UE care intră în carantină totală
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Irlanda va fi prima ţară din UE care va institui restricţii pentru întreaga populaţie începând din noaptea de miercuri spre joi, măsuri luate în contextul pandemiei de COVID -19, a anunţat luni premierul Micheal Martin, relatează AFP.

Măsurile vor intra în vigoare miercuri la miezul nopţii (23.00 GMT) timp de şase săptămâni, a precizat premierul într-o alocuţiune televizată, subliniind în acelaşi timp că şcolile vor rămâne deschise.

Toate activităţile comerciale neesenţiale se vor închide şi barurile şi restaurantele vor servi doar alimente la pachet, a menţionat şeful guvernului.

''Cerem tuturor celor din ţară să rămână acasă'', a adăugat Micheal Martin.

Numai persoanele cu un loc de muncă considerat esenţial vor avea ''permisiunea de a se deplasa la serviciu'', a spus el.

În plus, irlandezii nu îşi vor putea părăsi casele pentru a face mişcare decât pe o rază de cinci kilometri în jurul locuinţei, în caz contrar riscând amenzi.

Bucureștiul în carantină. Care sunt condițiile

Şcolile şi creşele vor rămâne deschise ''deoarece nu ne putem permite şi nu ne vom permite ca viitorul copiilor şi tinerilor noştri să fie o altă victimă a acestei boli'', a spus de asemenea premierul irlandez.

Vizitele între diferite locuinţe şi evenimentele interioare vor fi interzise, deşi sportul profesional va fi permis în spaţiu închis.

Măsurile irlandeze sunt ''fără îndoială cele mai dure din Europa'', dar ''astăzi este nevoie de acţiuni suplimentare'', a admis premierul.

"Dacă ne unim eforturile pentru următoarele şase săptămâni, vom putea să sărbătorim Crăciunul în mod corespunzător", a spus el.

Pandemia de coronavirus a ucis cel puţin 1.852 de persoane în Irlanda, potrivit ultimelor cifre oficiale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Ahold Delhaize deschide un hub tech în București

Distribuitorul belgiano-olandez vrea să facă din...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

BNR: Câţi bani au românii în depozitele bancare

Banca Naţională a României a publicat cifrele privind...

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor începe în luna...

Florin Georgescu (BNR): Avem un capitalism semi-socialist

Asociaţii şi acţionarii companiilor au bani să le...


pixel