Urmărește dezbaterea live

Prefectul Capitalei. Decizie privind restaurantele. Există o EXCEPȚIE
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Iar se schimbă lucrurile
Iar se schimbă lucrurile
Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a anunţat marţi că în cadrul şedinţei Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă s-a decis că restaurantele vor putea servi produse în interiorul clădirilor doar pentru persoanele care beneficiază şi de cazare în hoteluri sau pensiuni.

De asemenea, va fi interzisă activitatea sălilor de spectacole şi concerte.

"Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în unităţile de tip restaurante şi cafenele, în interiorul clădirilor, nu este permisă în Municipiul Bucureşti. Se face o excepţie pentru unităţile de cazare - hotel, pensiune, alte asemenea - unde este permisă servirea în interior, dar numai pentru cei care sunt cazaţi în respectivele unităţi de cazare. O altă precizare se referă la activitatea sălilor de spectacole, concerte şi alte asemenea. Este interzisă. În momentul în care rata de incidenţă va reveni sub 1,5 la mie, vor fi reluate. Ne vom reîntruni şi vor fi reluate aceste activităţi", a precizat prefectul Capitalei. 

Citește și Purtarea MĂȘTII în jurul școlii. Cum se face? Cum cred de cuviinţă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Stagnare a creditării companiilor din zona euro

Creditarea companiilor din zona euro stagnează, atrage...

Explozie la Petromidia. Plan Roşu de intervenţie

O explozie puternică s-a produs, vineri, la rafinăria...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Veşti bune pentru beneficiarii cardurilor de energie. 

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...


pixel