Prea mult somn strică! E chiar dăunător! Explicații
Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
O concluzie uimitoare
O concluzie uimitoare
Oamenii de știință din China au stabilit că persoanele care consumă pentru somn mai mult de nouă ore pe zi prezintă un risc ridicat de accident vascular cerebral, se arată într-un studiu publicat în revista Neurology. 

Timp de șase ani, cercetătorii chinezi au examinat peste 30.000 de oameni, cu vârsta media cuprinsă între 61 și 62 de ani. Nici unul dintre ei nu suferise vreun atac cerebral și nici afecțiuni cardio-vasculare. La finalul studiului, au fost înregistrate 1557 de accidente vasculare.

S-a constatat, astfel, că la persoanele care au dormit mai mult de nouă ore pe zi probabilitatea unui accident vascular cerebral a fost cu 23% mai mare decât în cazul celor care au dormit doar șapte ore și foarte rar opt ore. Riscul a fost și mai mare, de 85%, la cei care sforăiau 9 ore în timp nopții și mai trăgeau un pui de somn de vreo 90 de minute în cursul zilei.

Citește și Afecțiune rară. Sindromul ”Frumoasei din Pădurea adormită”. Caz unic VIDEO

Specialiștii chinezi au stabilit, de asemenea, că dezvoltarea unui atac cerebral este influențată, în egală măsură, de calitatea somnului. Participanții care s-au plâns de un somn neliniștit au afișat o înclinație spre acest gen de afecțiune cu 29% mai mare decât la voluntarii care au un somn profund. Explicând, oamenii de știință chinezi au arătat că persoanele care dorm mult duc un stil de viață sedentar, ceea ce antrenează o creștere a colesterolului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Bugetele C.E. Oltenia, Romarm şi IOR, aprobate de Guvern

Decizii importante ale Guvernului României, în şedinţa...

Zara, sursă de inspiraţie pentru cei de la H&M

Noua conducere a H&M se inspiră din strategia...

OUG pentru scăderea prețului gazelor naturale

Guvernul României a adoptat o nouă Ordonanță de Urgență...

Ajutoare de urgenţă acordate de Guvern

Pe agenda şedinţei de Guvern de joi se află şi o...

ALROSA a vândut o parte din diamantele sale statului rus

Acțiunile ALROSA au crescut pe fondul informației că...

Rheinmetall, investiție 63 de milioane de euro în Ungaria

Kristóf Szalay-Bobrovniczky, ministrul Apărării din...

Prețul unei clasice genți Chanel a spart pragul de 10.000 €

O geantă clasică a casei de modă Chanel, un model cu...

Moderna primește 750 milioane de dolari de la Blackstone

Moderna a anunțat că divizia ”Știința vieții” de la...


pixel