Urmărește dezbaterea live

Plățile online cu carduri Visa au crescut cu peste 50%
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Visa a depăşit pragul de un miliard de tokenuri emise pentru a proteja plățile
Visa a depăşit pragul de un miliard de tokenuri emise pentru a proteja plățile
Plăţile online cu carduri Visa au crescut cu peste 50% în aprilie 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care sectorul comerţului electronic în România a înregistrat un avânt puternic după izbucnirea pandemiei de COVID-19, potrivit unui comunicat al companiei.

Conform sursei citate, această perioadă a accelerat trecerea către mediul digital, multe companii fiind nevoite să îşi desfăşoare activitatea online pentru a-şi menţine afacerea pe linia de plutire, iar măsurile de siguranţă împotriva COVID-19 au influenţat comportamentul de plată al consumatorilor. Astfel, există o preferinţă din ce în ce mai mare pentru plăţile contactless şi mobile, precum şi o trecere la online.

Uniunea Europeană vrea să investească SUME MARI! Planul e făcut

"Cumpărăturile online şi acceptarea plăţilor fără numerar nu mai sunt doar un avantaj, ci şi o necesitate în contextul actual marcat de atâtea restricţii impuse din cauza COVID-19. Asistăm la o schimbare reală în comportamentul consumatorilor, dat fiind că aproape unu din şapte deţinători de carduri Visa din România care nu obişnuiau să facă plăţi online a achiziţionat pentru prima dată cu cardul bunuri sau servicii de pe internet după declanşarea pandemiei de coronavirus", a declarat Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România.

Compania menţionează că, deşi shoppingul online s-a dezvoltat constant în România în ultimii ani, există în mod clar mai mult loc pentru creştere, având în vedere că doar 29% dintre utilizatorii de internet din România au făcut cumpărături online anul trecut, spre deosebire de media europeană de 67%, conform datelor Eurostat.

Consumatorii români apreciază din ce în ce mai mult avantajul de a putea face cumpărături oricând şi de oriunde, de a avea acces la o gamă mai largă de produse şi de a compara preţurile. Cele mai mari creşteri ale tranzacţiilor online pot fi observate în cazul aprovizionării şi amenajării locuinţei, unde valoarea plăţilor online a crescut de aproape 10 ori, în cazul magazinelor alimentare, restaurantelor, al magazinelor de îmbrăcăminte şi accesorii care au înregistrat creşteri de aproape 3 ori mai mari şi al plăţilor de utilităţi care aproape s-au dublat.

Deoarece comerţul electronic creşte într-un ritm alert, prioritatea companiei este de a face experienţa de plată digitală cât mai sigură şi simplă pentru toţi cei implicaţi, comercianţi şi consumatori deopotrivă.

"La ora actuală este foarte uşor şi rapid să facem shopping online cu ajutorul dispozitivelor conectate la internet, iar tokenurile contribuie la securitatea sporită a tranzacţiilor digitale prin înlocuirea numărului de cont Visa de 16 cifre al deţinătorului de card cu un identificator digital unic (token) pe care doar Visa îl poate decripta. Întrucât tokenurile sunt specifice unui anumit dispozitiv, comerciant sau tip de tranzacţie şi pot fi validate doar de Visa, acestea sunt inutile fraudatorilor", se spune în comunicat.

Consumatorii care intenţionează să facă achiziţii online pot utiliza cu încredere serviciul card-on-file, disponibil în prezent la principalii comercianţi online, care le permite utilizatorilor să îşi salveze datele cardului o singură dată, la activare, apoi să efectueze rapid, convenabil şi sigur plăţi cu un singur click.

Compania precizează că experienţa de plată cu un singur click elimină parolele şi nevoia de a introduce manual datele cardului şi alte informaţii necesare pentru a finaliza o tranzacţie online, odată ce un deţinător de card s-a înregistrat. Ideea de la care s-a pornit este de a reflecta experienţa simplă de plată din magazinele fizice, viziunea pentru viitorul comerţului digital fiind că noul buton va înlocui treptat procesul de cumpărare actual. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Explozie la Petromidia. Plan Roşu de intervenţie

O explozie puternică s-a produs, vineri, la rafinăria...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Veşti bune pentru beneficiarii cardurilor de energie. 

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...


pixel