Piața Obor rămâne deschisă în siguranță
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Piata Obor
Piata Obor
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, declară că în Piaţa Obor sunt respectate condiţiile impuse în contextul pandemiei şi că activitatea se desfăşoară în siguranţă.

"După 3 săptămâni, Piaţa Obor (sau "zona zoster", cum a fost numită de domnul prim-ministru), rămâne deschisă în siguranţă. Discutând cu fiecare în parte, cei implicaţi în activitatea Pieţei Obor au înţeles. Şi-au asumat anumite responsabilităţi. Au respectat măsurile astfel încât şi comercianţii şi clienţii să continue în condiţii decente", a scris edilul luni pe Facebook.

El pledează pentru comunicare şi identificarea de soluţii punctuale şi în alte zone de activitate.

"Restaurantele ar putea fi deschise cât timp pot asigura o distanţare suficientă şi o ventilare a aerului eficientă. Discuţiile avute cu reprezentanţii din industrie confirmă că se poate dacă există voinţă politică. Am putea să ne bucurăm de teatru sau alte spectacole dacă atât organizatorii, cât şi spectatorii şi-ar asuma anumite responsabilităţi. Şi cel mai important, şcoala ar putea fi redeschisă. Aşa cum în multe alte ţări europene se întâmplă deja", menţionează Mihaiu.

Conform acestuia este necesară testarea cantitativă şi rapidă, pentru a opri din timp posibilele focarele.

Preţurile la brânză se prăbuşesc pe piaţa din SUA

"Avem nevoie să ne protejăm zi de zi astfel încât să limităm presiunea pe sistemul medical. Restricţiile suplimentare trebuie să fie aplicate doar în zonele cu probleme, punctual şi ţintit. Fără a da peste cap activitatea din domenii întregi. E nevoie de solidaritate şi curaj, iar eu am încredere că şi România poate. Din nefericire, această pandemie a venit peste o situaţie politică precară. Subiectul crizei de sănătate a fost politizat. Diverşi actori politici au încercat şi continuă să capitalizeze electoral situaţia dificilă în care ne aflăm, iar asta ne trage în jos pe toţi. Aparent toată lumea e în expectativă şi aşteaptă rezultatul alegerilor de la sfârşitul săptămânii. Iar asta în sine e un eşec al decidenţilor", mai scrie Mihaiu.

El subliniază că este nevoie rapid de "un guvern responsabil, capabil să comunice şi să unească", precum şi de o majoritate puternică parlamentară care poate lua decizii curajoase menite să repornească activitatea din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Florin Georgescu (BNR): Avem un capitalism semi-socialist

Asociaţii şi acţionarii companiilor au bani să le...

ANPC verifică magazinele online Temu și Shein

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Deturnare de ... aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra

Nu a durat mult până când cineva a găsit o modalitate de...

Adunarea generală a L’Oréal, „un start-up vechi de un secol”

Numărul unu mondial al produselor de frumusețe a...

Cum cad românii victime ale fraudelor online. Raport Revolut

Revolut prezintă primul său raport global despre...

Google face o nouă investiție majoră într-un centru de date

Google a ales Olanda pentru noul său centru de date în...

Tranzacţie pe piaţa românească de software

Adnumus intermediază cu succes achiziția de către Eleco...

Comic Con Romexpo 2024. Explozia culturii "Pop&Geek"

Comic Con București 2024 a fost un eveniment dedicat...

Modificare a Codului Muncii, în Senat. Schimbările propuse

A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru...

Proiect pentru creşterea contribuţiei la Pilonul II

A fost depusă la Senat o propunere legislativă privind...


pixel