Piața gazelor, liberalizată de la 1 iulie. Ce se întâmplă cu prețurile
Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
De la 1 iulie, prețurile nu vor mai crește
De la 1 iulie, prețurile nu vor mai crește
Piaţa gazelor va fi cu siguranţă liberalizată la 1 iulie, iar cea de energie electrică, la 31 decembrie 2020, altfel riscăm să nu mai putem utiliza fonduri europene, din cauza infringementului pe care îl are România în sectorul gazelor, a declarat, luni, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

El a participat la forumul "Importanţa geostrategică şi economică a Mării Negre în actualul context european", organizat de publicaţia Financial Intelligence. La plecare, a fost întrebat de jurnalişti cum va fi liberalizată piaţa de energie şi gaze dacă OUG 1/2020, care prevede acest lucru, va fi respinsă de Camera Deputaţilor, aşa cum s-a întâmplat la Senat.

Popescu a precizat că, în acest caz, liberalizarea va fi inclusă în modificările care se operează acum în Parlament la Legea 123/2012, legea-cadru a sectorului energetic.

"Părerea mea este că OUG 1 va trece de Camera Deputaţilor. Pe de altă parte, am avut discuţii în Comisia de industrii şi servicii săptămâna trecută, cu ANRE şi cu preşedintele Iulian Iancu, iar acele modificări privind liberalizarea pieţei gazelor la 1 iulie şi a pieţei de energie electrică la 31 decembrie vor fi puse în Legea 123, care se află la raport", a susţinut ministrul.

Citește și Preţul gazelor ar putea creşte cu circa 10% de la 1 aprilie 2020

El a reiterat faptul că nu va creşte niciun preţ de la 1 iulie. "Sunt două paliere: OUG este în dezbatere în Camera Deputaţilor, nu ştiu când va ieşi, cât timp nu va ieşi ea este în vigoare. În Paralel, se discută modificarea Legii 123, legate şi de Regulamentul 943 şi acolo vor fi introduse prevederile referitoare la liberalizare. Este un lucru asumat, a fost ultima mea discuţie din Comisie", a precizat oficialul guvernamental.

Popescu a amintit că liberalizarea a fost agreată cu Comisia Europeană şi este o condiţie pentru ridicarea procedurii de infringement. "Astfel încât să nu avem surpriza că nu mai putem folosi fonduri europene din cauza acelui infringement", a adăugat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel