Philips retrage de pe piața românească un produs pentru bebeluși
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Grupul olandez Royal Philips NV
Grupul olandez Royal Philips NV
Philips România a notificat Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) că retrage monitorul video pentru bebeluși Philips Avent (SCD620), fabricat în China, anunță autoritatea.

 

În formularul de notificare transmis la ANPC, Philips precizează că retrage de pe piață și înlocuiește voluntar toate cele șapte modele de monitoare video digitale pentru copii din seria SCD620, produse în perioada ianuarie 2016 - martie 2018.

Produsele care ar putea fi afectate sunt: SCD620/79, SCD620/78, SCD620/93, SCD620/52, SCD620/26, SCD620/05, SCD620/01. Numărul produselor vândute în România este de 717.

La secțiunea detalii despre pericol, reprezentanții societății Philips menționează că au descoperit faptul, că în cazuri foarte rare, bateria se poate supraîncalzi când este conectată la o sursă de curent electric. Acest fapt ar putea conduce la un potențial pericol de incendiu.

Retragerea va începe pe dată de 8 ianuarie, prin contact direct prin adresa de e-mail a consumatorilor înregistrați în baza de date MyPhilips CRM și printr-o pagină dedicată https://www.philips.ro/c-w/support-home/recall/avent-baby-monitors-scd620-series.html.

Autoritatea recomandă consumatorilor care achiziționează articole de puericultură să achiziționeze produsele numai din magazine autorizate și raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanță fiscală), de care vor avea neapărat nevoie în caz de o eventuală reclamație; să examineze cu atenție produsele, înainte de a lua decizia de cumpărare; să cumpere produse adecvate locului de instalare, tipului de mașînă, după caz, dar și vârstei și greutății copilului; să știe că eticheta/ambalajul produsului trebuie să conțînă denumirea și/sau marca producătorului sau importatorului și adresa sediului social al acestuia; să verifice existența instrucțiunilor de utilizare (asamblare, siguranță în funcționare, întreținere), a avertismentelor generale de siguranță și a avertismentelor specifice tipului de articol de puericultură respectiv; să verifice dacă instrucțiunile de utilizare și avertismentele sunt traduse în limba română; toate articolele de puericultură, puse în vânzare de către producători, trebuie să îndeplinească cerințele de siguranță în vigoare, astfel încât să fie produse sigure, în sensul Legii nr. 245/2004 (r1) privind securitatea generală a produselor. De aceea, este foarte important că instrucțiunile de asamblare și de folosire, precum și avertismentele de siguranță care însoțesc produsele să fie respectate întocmai; criteriul de baza în alegerea unui articol de puericultură potrivit copilului trebuie să fie întotdeauna siguranță copilului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel