Petrom a câștigat o licitație în Georgia, dar nu poate trece la treabă
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Este continuarea politicii de extindere a activităților
Este continuarea politicii de extindere a activităților
OMV Petrom confirmă informaţiile apărute săptămâna trecută în presa georgiană privind câştigarea unei licitaţii pentru explorarea unui câmp petrolifer offshore, însă precizează că perimetrul va fi concesionat oficial numai dacă negocierea unui contract de partajare a producţiei va fi finalizată cu succes.

Astfel, potrivit unui comunicat remis, luni, compania precizează că a fost selectată drept câştigătoare a licitaţiei internaţionale deschise, organizată de Ministerul Economiei şi Dezvoltării Durabile a Georgiei, pentru perimetrul II offshore, ce acoperă o suprafaţă totală de 5.282 de kilometri pătraţi.

Perimetrul va fi concesionat oficial numai dacă negocierea unui contract de partajare a producţiei va fi finalizată cu succes. În acest caz, OMV Petrom va obţine drepturile de a desfăşura activităţi de explorare ţiţei şi gaze naturale în perimetrul II, amplasat în platoul continental şi în zona economică offshore a Georgiei din Marea Neagră, precizează reprezentanţii companiei.

"Ne continuăm planurile de a ne extinde activităţile din upstream în regiunea Mării Negre. Aceasta este o altă etapă importantă, după semnarea unui contract pentru intrarea în licenţa de explorare Han Asparuh, în zona offshore a Bulgariei. Este o continuare firească a experienţei noastre de peste 40 de ani în apele româneşti ale Mării Negre", a declarat Peter Zeilinger, membru al Directoratului, responsabil pentru activitatea de Upstream, citat în comunicat.

Citește și Director OMV Petrom: Este o oportunitate UNICĂ pentru România

Explorarea platoului continental românesc din Marea Neagră a început în anul 1969. Prima descoperire de hidrocarburi a avut loc în 1980, iar prima producţie în Marea Neagră a început în anul 1987. În prezent, OMV Petrom are operaţiuni de explorare, dezvoltare şi producţie în apele de mică adâncime (perimetrul Istria) şi operaţiuni de explorare în parteneriat cu ExxonMobil în apele de mare adâncime (Neptun Deep).

Producţia de ţiţei şi gaze din apele de mică adâncime (perimetrul Istria) este de circa 25.000 bep/zi. În 2019, a reprezentat circa 17% din producţia Grupului în România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Tesla promite că va fabrica maşini mai ieftine

Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel