PET-uri pentru bilete de călătorie cu metroul. Campanie Metrorex
Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Metrorex lansează o campanie de reciclare a pet-urilor din plastic
Metrorex lansează o campanie de reciclare a pet-urilor din plastic
Participanţii la campania "PET=BILET", lansată de Metrorex, în parteneriat cu Eco Synergy şi Rematholding, vor primi o cartelă de metrou cu o călătorie în schimbul donării a cinci deşeuri, care pot fi PET-uri, sticle sau doze de aluminiu, informează joi prestatorul de transport public subteran.

"Metrorex, în parteneriat cu Eco Synergy şi Rematholding, lansează 'PET=BILET', campania premieră ce are ca scop atât încurajarea colectării şi reciclării deşeurilor, cât şi creşterea interesului cetăţenilor pentru călătoria cu metroul - transport ecologic, nepoluant. Metrorex încurajează programele ce au ca scop protecţia mediului, aliniindu-se astfel politicilor naţionale şi internaţionale ecologiste. Prin această campanie se doreşte sensibilizarea opiniei publice şi creşterea gradului de conştientizare cu privire la importanţa protejării mediului înconjurător", se arată într-un comunicat al companiei.

Sistem de TAXARE modernizat al Metrorex, TOTUL începând de ASTĂZI

Cei dornici să participe sunt aşteptaţi în perioada 2 - 20 august a.c. în staţiile de metrou Dimitrie Leonida şi Pipera (intrarea principală) la standul partenerilor Metrorex. Călătorii vor oferi 5 deşeuri (PET-uri, sticle sau doze de aluminiu), iar în schimb vor primi o cartelă de metrou cu o călătorie.

"Astfel de campanii sunt necesare pentru schimbarea comportamentului cetăţenilor cu privire la păstrarea mediului înconjurător curat şi nepoluat, dar şi pentru promovarea beneficiilor utilizării transportului subteran ca mijloc de transport ecologic. Astfel că, prin aceste tipuri de acţiuni, societatea noastră doreşte să se implice activ în formarea unor comportamente responsabile din punct de vedere ecologic", a declarat Ştefan Paraschiv, directorul general al Metrorex. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

UE începe să lucreze la noile sancțiuni împotriva Iranului

Mai multe state membre ale UE au cerut extinderea...

UE vrea ratificarea unui tratat împotriva pescuitului abuziv

Uniunea Europeană și guvernele a 13 țări au îndemnat...

FMI încearcă să calmeze "optimismul exagerat" al pieţelor

Fondul Monetar Internaţional a transmis un avertisment...

Bulgari a dezvăluit cel mai subțire ceas din lume VIDEO

Poate una dintre trăsăturile specifice sau ciudățeniile...

Ceasurile elvețiene iau cu asalt India

Producătorii de ceasuri elvețieni lansează un atac...

PANZANI dorește să intre la Bursa de Valori din Amsterdam

Fondul de investiții CVC a anunțat că vrea să se alăture...

Băncile europene cer să fie declarate sectoare strategice

Băncile europene fac un apel către Uniunea Europeană...

Cum pot fi lansate noi cazinouri în România?

În jocurile de noroc, concurența este un element...


pixel