Peste jumătate din băncile lumii sunt în percol
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Băncile lumii au nevoie disperată de retehnologizare
Băncile lumii au nevoie disperată de retehnologizare
Mai mult de jumătate dintre băncile lumii sunt prea slăbite pentru a supravieţui într-un mediu în care creşterea economic încetineşte, arată un sondaj realizat de compania de consultanţă McKinsey & Co, citat de Bloomberg.

Cele mai multe bănci la nivel global nu ar fi viabile din punct de vedere economic deoarece câştigurile nu acestor bănci nu ţin pasul cu costurile în creştere, arată raportul. Compania de consultanţă atrage atenţia băncilor să ţină pasul cu dezvoltările tehnologice, să externalizeze operaţiuni şi să treacă la fuziuni înainte de a se confrunta cu o încetinire a creşterii economice.

„Credem că suntem pe final în ciclul de creştere economică şi băncile trebuie să ia decizii curajoase pentru că nu sunt într-o formă prea bună. Pe final de ciclu, nimeni nu îşi permite să se culce pe o ureche”, notează Kausik Rajgopal, senior partner în cadrul McKinsey.

În deceniul care a trecut de la criza financiară globală, servicii financiare au cunoscut un val de inovaţie, care a adus competitori noi, de la startup-uri fintech şi până la giganţi precum Apple şi Google. Băncile au analizat dacă vor să concureze împotriva lor, să intre în parteneriat sau chiar să cumpere unii dintre noii jucători. Multe firme financiare cu istorie au încercat în această perioadă să se reinventeze drept companii de tehnologie – ceea ce i-ar ajuta să atragă şi o parte din talentele din piaţă.

Băncile alocă doar 35% din bugetele pentru tehnologie şi informaţii către inovaţie, în timp ce fintech-urile alocă peste 70%, notează compania în raport.

Factorul de reglementare care a lăsat mai jos bariera de intrare în piaţa serviciilor financiare – cu iniţiative precum open banking şi cerinţe mai mici pentru startup-uri – piaţa lasă din ce în ce mai mult loc pentru noile firme să mănânce din cotele de piaţă ale băncilor.

Raportul arată Amazon în SUA şi Ping An în China ca exemple de firme de tehnologie care capturează clienţii serviciilor financiare. Pentru a înrăutăţi situaţia pentru „garda veche”, noii jucători au tendinţa de a încerca să câştige în zonele de business care aduc cele mai mari câştiguri pentru bănci – cum sunt cardurile de credit, spre exemplu.

Creditorii îşi pot reduce costurile şi pot găsi finanţare pentru tehnologie prin externalizarea acelor activităţi pe care McKinsey le nunmeşte „non-diferenţiatoare”, printre care o parte din activităţile de tranzacţionare şi funcţii de compliance.

Băncile „trebuie să devină mult mai confortabile cu partenerii externi şi să fie capabile să se folosească de talente externe”, notează Rajgopal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Bosch avertizează asupra unui posibil nou val de concedieri

Orice reduceri de personal vor fi efectuate "cu simţul...

Mai multe servicii BRD nu vor fi disponibile. Anunţul băncii

BRD anunţă noi lucrări de mentenanţă a sistemelor...

De ce România riscă să piardă banii din PNRR. Răspunsul MIPE

Comisarul european Celine Gauer, responsabil în cadrul...

Alți doi Arnault intră în board-ul grupului LVMH

În vârstă de 31 și 29 de ani, Alexandre și Frédéric...

Prețul petrolului s-a stabilizat după o scădere abruptă

Prețurile la cele două referințe de petrol au recuperat...

CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar

CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la...

Miliardarul care râvnește la Royal Mail, Poșta britanică

Este vorba de miliardarul ceh Daniel Kretinsky care a...

Recordul de vizitatori, doborât: Japonia se întrece pe sine

Japonia nu se poate lăuda cu plaje întinse și însorite....


pixel