Peste 50% dintre consumatorii din UE iau în calcul impactul cumpărăturilor asupra mediului
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Măsura este cerută pentru a contracara specula
Măsura este cerută pentru a contracara specula
Tabloul de bord al condiţiilor pentru consumatori, publicat joi de Comisia Europeană, constată că, în general, discrepanţele dintre diferitele regiuni ale UE în ceea ce priveşte condiţiile pentru consumatori se micşorează, consumatorii sunt mai conştienţi de amprenta lor de mediu, iar normele în materie de protecţie a consumatorilor contribuie la consolidarea încrederii în piaţă, se arată într-un comunicat de presă al Executivului comunitar. 

Procentul consumatorilor care cumpără bunuri sau servicii online a ajuns la aproximativ 60% în 2018 şi continuă să crească, în pofida unor disparităţi notabile, care variază de la 84% în Danemarca la aproximativ 20% în România şi Bulgaria. Cu toate acestea, consumatorii au mult mai puţină încredere să cumpere bunuri sau servicii dintr-o altă ţară din UE (48%) decât să cumpere de pe piaţa internă (72%).

Comisia de Prognoză a revizuit în jos creșterea economică

În contextul conştientizării tot mai mari a fenomenului încălzirii climatice şi a problemei contaminării planetei cu materiale plastice, sondajul constată că un procent tot mai important de consumatori din UE iau în calcul impactul cumpărăturilor lor asupra mediului. Consumatorii din UE cei mai sensibili la problemele de mediu sunt cei din ţările din sudul (59%) şi estul Europei (57%). În rândul comercianţilor cu amănuntul, cei mai mulţi (71%) consideră că menţiunile "ecologic" utilizate pentru produsele sau serviciile din sectorul lor sunt fiabile.

Condiţiile pentru consumatori s-au înrăutăţit în Europa de Vest, însă continuă să se îmbunătăţească în alte părţi ale UE, ţările din sudul şi estul UE recuperând în bună măsură decalajul faţă de media UE. Cu toate acestea, între ţara cu cel mai mare punctaj (Suedia, 71%) şi cea care a primit cel mai mic punctaj (Croaţia, 53%) rămâne totuşi un decalaj important.

Peste 70% din consumatorii din UE au încredere că vânzătorii cu amănuntul le respectă drepturile de consumatori. Regăsim aceeaşi tendinţă şi de partea cealaltă, peste 70% din comercianţii cu amănuntul afirmând că nu le este greu să respecte legislaţia în materie de protecţie a consumatorilor. În plus, majoritatea comercianţilor cu amănuntul din UE apreciază drept adecvat felul în care se asigură respectarea legislaţiei în materie de protecţie a consumatorului şi de siguranţă a produselor în sectorul lor. Sunt apreciate în mod deosebit măsurile luate pentru asigurarea respectării legislaţiei în materie de siguranţă a produselor, trei sferturi dintre comercianţii cu amănuntul având remarci pozitive cu privire la activitatea de monitorizare realizata de autorităţile publice.

"Conform ultimelor cifre, peste 70% din consumatori au încredere că vânzătorii cu amănuntul le vor respecta drepturile, dar din tablou reiese şi că trebuie continuate eforturile de îmbunătăţire a condiţiilor pentru consumatori şi a încrederii consumatorilor. Iar pachetul de măsuri "Noile avantaje pentru consumatori" va avea exact acest efect: le va oferi consumatorilor şi autorităţilor un cuvânt mai greu de spus. Mă bucur să constat că, atunci când fac cumpărături, consumatorii sunt din ce în ce mai conştienţi de amprenta lor de mediu. Acum, în apropierea sezonului Crăciunului, îi încurajez pe toţi consumatorii să cumpere de la comercianţi de încredere şi într-un mod cu adevărat responsabil, precum şi să îşi cunoască drepturile", a afirmat Vera Jourová, comisarul european pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel