Urmărește dezbaterea live

Peste 10 mii de persoane au tranzitat granițele românești pe 1 ianuarie
Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Vama de la Stamora Moravița
Vama de la Stamora Moravița
Peste 13.000 de cetățeni români și străini au trecut granița României în prima zi a anului 2021. Cei mai mulți au tranzitat punctele de trecere a frontierei din vestul țării. Opt persoane au avut probleme cu polițiștii de frontieră care le-au împiedicat să intre sau să iasă din țară.

Potrivit Poliției de Frontieră, în prima zi a anului 2021, prin punctele de frontieră din România au efectuat formalitățile de control aproximativ 13.400 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 6.100 mijloace de transport dintre care 2.700 automarfare. În România au intrat 6.300 persoane cu 2.800 mijloace de transport, iar din țară au ieșit 7.100 persoane cu 3.300 mijloace de transport.

Cel mai mare trafic a fost la frontiera cu Ungaria. Aceasta a fost tranzitată de aproximativ 6.100 de persoane şi 3.200 de mijloace de transport din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 2.000 de persoane.

Polițiștii de frontieră mai anunță că în ultimele 24 de ore nu s-a permis intrarea în ţară a șase cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea a doi cetăţeni români din diferite motive legale.

Statisticile mai arată că în prima zi a anului polițiștii de frontieră au constatat 16 fapte ilegale dintre care 14 sunt infracţiuni. De asemenea, au fost descoperite bunuri nedeclarate în valoare totală de peste 5.200 lei. În ceea ce privește amenzile, valoarea acestora se ridică la aproximativ 500 lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Explozie la Petromidia. Plan Roşu de intervenţie

O explozie puternică s-a produs, vineri, la rafinăria...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Veşti bune pentru beneficiarii cardurilor de energie. 

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...


pixel