Pentru Joe Biden, criza afgană devine un scenariu CATASTROFAL
Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Un număr de 13 soldați americani au murit în atentatele de la Kabul
Un număr de 13 soldați americani au murit în atentatele de la Kabul
Cu decesul a 13 soldați americani, sfârșitul misiunii în Afganistan se transformă într-un scenariu catastrofal pentru președintele Statelor Unite, confruntat cu cea mai gravă criză din mandatul său, o stiuație pe care serviciile sale speciale și experții Pentagonului nu au anticipat-o.

„O zi dificilă”, a recunoscut liderul de la Casa Albă, ieșind în fața presei la câteva ore de la dublul atentat sinucigaș, urmat de o serie de explozii la Kabul. Cu lacrimi în colțul ochilor, el a adus un  omagiu acestor „eroi” căzuți în cel mai mortal atac asupra armatei americane din august 2011.

"Este o criză majoră care se desfășoară sub președinția sa", a comentat Ian Bremmer, președintele companiei de expertiză Eurasia Group. "Este un eșec pentru serviciile de informații, un eșec de planificare, un eșec de comunicare, un eșec al coordonării cu aliații”, a adăugat analistul. 

Și, așa cum s-a întâmplat, în mai, în cazul cazul conflictului dintre Israel și mișcarea palestiniană Hamas, guvernul lui Biden pare incapabil să se adapteze situațiilor neprevăzute de pe scena internațională. Momentele de ezitare s-au succedat de la victoria talibanilor, care au pus stăpânire pe Kabul în 15 august, un succes care l-a luat prin surprindere pe Joe Biden, aflat atunci la Camp David, locul de vacanță pentru președinții americani.

După muțenia de la început, democratul în vârstă de 78 de ani și-a multiplicat discursurile, fără a opri însă criticile. Intervenția sa a fost amânată de mai multe ori, în timp ce opinia publică aștepta să vadă dacă Biden va renunța la apelurile internaționale de amânare a termenului limită din 31 august pentru retragerea SUA. Într-un final, el a confirmat data limită.

Popularitate în scădere

Joe Biden, ales pe valul de speranță că va reuși să unească societatea americană, puternic dezbinată în mandalul lui Donald Trump, a confirmat decizia predecesorului său republican Trump de a retrage  toate trupele americane din Afganistan.

Citește și Averea uriașă ”lasată” talibanilor după retragerea din Afganistan

Dar acum este criticat din toate părțile pentru gestionarea acestei retrageri și pentru că nu a organizat evacuările necesare mai devreme, forțând armata americană să trimită înapoi trupe pentru a duce la bun sfârșit întreaga operațiune. Dacă lucrurile ar fi fost planificate din timp, nu s-ar fi ajuns la tragedia de joi. "Joe Biden are mâinile pătate de sânge", a apreciat deputatul republican Elise Stefanik. „Nu este apt să fie comandant-șef”, a insistat ea.

Întrebarea momentului

Declarații politice, desigur, dar pe fondul de emoție provocat de atacurile teroriste la Kabul și de moartea soldaților americani, efectul va fi deloc plăcut pentru administrația Biden. Mai ales că mulți observatori au făcut o paralelă între dramaticele evenimente din Kabul cu atacul asupra Benghazi, care a costat, în 2021, viața ambasadorului american în Libia și marcat mandatul lui Barack Obama.

„Nu știu dacă Biden va fi urmărit pe termen lung de acest eseș, de această criză afgană. Dar republicanii vor face tot posibilul pentru ca lucrurile să evolueze exact în această cheie”, a apreciaat Mark Rom, profesor de științe politice. 

Pentru Charles Franklin, directorul Institutului de sondare a opiniei publice de la Marquette Law School, „întrebarea este dacă, odată retragerea finalizată, majoritatea va fi mulțumită că am plecat”. „Dacă da, atunci spiritele se vor calma”, este de părere expertul american. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel