Pensionari, scutiți de impozit. O singură condiție de îndeplinit
Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Și se mai rezolvă o problemă a bătrâneții
Și se mai rezolvă o problemă a bătrâneții
Un proiect de lege intrat recent în dezbaterea Senatului propune ca pensionarii care oferă spre închiriere studenților, elevilor și persoanelor ieșite din sistemul de protecție socială spații din locuințele proprii vor fi scutiți de impozit pe banii încasați din această afacere. 

O măsură care, potrivit inițiatorilor actului normativ, are scopul de a combate fenomenului de izolare cu care se confruntă persoanele vârstnice, în special după retragerea din activitate. Categoriile de pensionari care ar putea beneficia de scutirea impozitului pe venit sunt cei cu pensii pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau pensie anticipată parțială în sistemul public de pensii.

În plus, proiectul de lege prevede inclusiv scutirea de la impozitul pe locuință proporțional cu suprafața închiriată, conform contractului de închiriere și care ar urma să își producă efectele începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care persoana depune documentele justificative. Nerespectarea condițiilor impuse de proiectul de lege privind scutirea la impozit a pensionarilor care închiriază locuința constituie infracțiune de evaziune fiscală.

Citește și Rentă viageră. Proiect nou. Condiții absolut obligatorii

Potrivit expunerii de motive, îmbătrânirea este un fenomen care afectează populația la nivel global. Astfel, scutirea la impozitul pe venit a pensionarilor care își închiriază locuința ar putea fi o metodă care, pe de o parte, ar combate fenomenul de izolare cu care se confruntă vârstnicii, iar, pe de altă parte, elevii şi studenţii fără posibilităţi materiale ar avea şansa să studieze în licee şi universităţi din marile oraşe.

Veniturile din chirii trebuie raportate la Fisc prin intermediul declarației unice pentru persoanele fizice. Acestea sunt impozitate, în mod normal, cu o cotă de 10%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Tesla promite că va fabrica maşini mai ieftine

Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel