Pensionare anticipată 2020. Care este situația în cazul bărbaților
Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Un stagiu de cotizare foarte clar
Un stagiu de cotizare foarte clar
Legislația în vigoare permite angajaților să se retragă din activitate mai devreme, dacă îndeplinesc anumite condiții. Pensia anticipată, la care au dreptul atât femeile, cât și bărbații, nu presupune penalizări la suma de bani cuvenită.

Bărbații se pot pensiona anticipat cu cel mult cinci ani înainte de împlinirea vârstei standard, dar numai dacă au realizat un stagiu de cotizare de 43 de ani, adică cu opt ani mai mare față de stagiul complet de cotizare, respectiv 35 de ani.

La fel ca în cazul femeilor, reducerea vârstei de pensionare la cea anticipată nu se poate cumula cu nici o altă reducere din lege. Mai mult, nici în cazul bărbaților pentru pensia anticipată nu există penalizări la suma de bani cuvenită.

Citește și Pensionare anticipata a femeilor în 2020. Noutăți

Vârsta standard de pensionare a unui bărbat în România este de 65 de ani, iar stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, ceea ce înseamnă că dacă un bărbat vrea să se pensioneze anticipat nu o poate face mai devreme de 60 de ani. În același timp, acesta trebuie să fi atins un stagiu de cotizare de cel puțin 43 de ani.

Pensia anticipată parțială la barbați

În ceea ce privește pensia anticipată parțială se poate obține de către bărbați cu cel mult cinci ani înainte de vârsta standard de pensionare (65 de ani), dacă și numai dacă s-a cotizat la stat o perioadă între 35 și 43 de ani.

Pensionarea de acest fel duce la o diminuare a pensiei până la momentul când se va transforma automat în pensie pentru limită de vârstă și va fi recalculată din oficiu. Mai mult, la acordarea pensiei anticipate parţiale, reducerea vârstei standard de pensionare nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere legală, întrucât acordarea acestei pensii presupune oricum "ieșirea" din muncă mai devreme decât ar trebui.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel