Pensii militare. Pensia de urmaș. Cine are dreptul
Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Pensia de urmaș are reguli clare
Pensia de urmaș are reguli clare
O categorie de pensii acordate în sistemul pensiilor militare de stat este pensia de urmaș.

Acest drept care se acordă, confirm Legii nr. 223/2015, “copiilor și soțului supraviețuitor dacă susținătorul, la data decesului, era pensionar sau îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii militare de stat”. Mai precis, această pensie se acordă copiilor până la vârsta de 16 ani sau, dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ, până la terminarea acestora, dar să nu depășească vârsta de 26 de ani.

Totodată, de pensie de urmaș beneficiază și copiii invalizi, indiferent de grad, dacă invaliditatea a apărut în perioadele de mai sus.

Citește și: Dosar de pensionare 2021. Acte necesare pentru limită de vârstă, invaliditate și de urmaș

Pe de altă parte, la pensie de urmaș are dreptul, la împlinirea vârstei standard de pensionare, și soțul supraviețuitor, cu condiția ca durata căsătoriei cu cel decedat să fi fost de cel puțin 15 ani și să nu aibă venituri dintr-o activitate profesională sau acestea să fie mai mici de 35% din câștigul salarial mediu brut.

Pensie de urmaș se acordă soțului supraviețuitor și în cazul în care durata căsătoriei a fost mai mică de 15 ani, dar de cel puțin 10 ani, în acest caz, cuantumul acesteia fiind diminuat față de cazul anterior.

Chiar și soții care nu îndeplinesc condițiile duratei minime a căsătoriei pot beneficia de pensie de urmaș dacă nu au venituri, dar doar pentru o perioadă de șase luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Rușii bogați au o nouă problemă logistică legată de avere

Invazia declanșată de Putin în Ucraina a provocat recent...

Bursa a închis ziua așa cum a și început-o, în scădere

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere...

ELCEN vrea să construiască un cartier în Grozăvești

ELCEN îşi propune să construiască un cartier la CET...

Prețul unui metal folosit pentru computere a explodat

Este vorba despre indiu, cel mai moale metal, care nu...

Apple dezvăluie o nouă gamă de iPad, mai eficientă

După un an și jumătate fără niciun anunț pe iPad-uri,...

Drone militare: Marocul decolează cu o compania israeliană

Compania israeliană BlueBird Aero Systems, care...

OpenAI va detecta imaginile create cu AI generativă

Concret, este vorba despre un instrument nou al celor de...

Care sunt autovehiculele pentru care nu se datorează impozit

În anumite situații legea prevede că nu proprietarii...


pixel