Pensii 2021. Se PRELUNGEȘTE sau NU VÂRSTA de PENSIONARE
Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Pensii 2021. Se PRELUNGEȘTE sau NU VÂRSTA de PENSIONARE
Pensii 2021. Se PRELUNGEȘTE sau NU VÂRSTA de PENSIONARE
După ce guvernanţii au dat undă verde proiectului legii privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul, sindicaliştii "Cartel Alfa" vin cu o avertizare cu privire la actul normativ.

Pensii 2021.  Aceștia sunt de părere că noua lege este o ”formă mascată de prelungire a vârstei de pensionare”.

Într-un comunicat de presă transmis marți, sindicaliştii ”Cartel Alfa” reclamă faptul că proiectul legii privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul a fost adoptat de guvern într-o primă lectură şi urmează să fie trimis la Parlament ”în lipsa unei dezbateri reale cu partenerii sociali şi fără a lua în considerare observaţiile transmise de către aceştia”.

Experții au găsit DOVADA: Coronavirusul ATACĂ și aceste celule

”În forma în care a fost adoptată de guvern, legea va genera mai multe disfuncţionalităţi, ratând tocmai rezolvarea problemei centrale, şi anume cumulul pensiei cu salariul pentru persoanele ieşite mai devreme la pensie, în baza unor legi speciale. În plus, efectul va fi menţinerea în posturi a anumitor persoane şi blocarea în consecinţă a acestor posturi pentru cei mai tineri, iar în companiile de stat sau cu capital majoritar de stat, care funcţionează într-un mediu concurenţial, efectul va fi pierderea bruscă a unui segment important din personalul calificat.

Proiectul de lege nu reprezintă altceva decât o formă mascată de prelungire a vârstei de pensionare, ceea ce este inacceptabil. Din acest punct de vedere, este de subliniat că persoanele care au îndeplinit condiţiile standard de pensionare, conform calcului actuarial, şi-au îndeplinit obligaţia de contribuţie, care să le permită să beneficieze de pensie”, transmit oficialii Cartel Alfa marţi, prin intermediul unui comunicat de presă.

Aceştia atrag atenţia că nu se dorește găsirea unei soluții corecte legate de problema cumului pensiei cu salariu, ci doar economii la buget ”prin amputarea unor drepturi individuale”.

„În fapt, proiectul nu rezolvă problema sesizată, aceea că persoanele ieşite la pensie pe baza legilor speciale să nu poata cumula salariul cu pensia într-o instituţie publică, până la împlinirea vârstei standard de pensionare. Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA solicită retragerea proiectului de lege în forma actuală şi reluarea consultărilor cu partenerii sociali astfel încât soluţia legislativă să răspundă problemelor reale şi să vină cu soluţii adecvate şi aplicabile.

Până în acest moment, propunerile Ministerului Muncii, validate de întregul executiv, arată că nu se doreşte o soluţie corectă la problema cumulului pensiei cu salariul, ci doar realizarea în mod arbitrar de economii la buget, prin amputarea unor drepturi individuale”, mai transmit sindicaliştii, potrivit RTV.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel