Pensie prezidențială. Vladimir Putin, un om demodat
Autor: Elena Cristian
Data actualizării:
Data publicării:
Este clar că nu trăiește în vremurile noastre!
Este clar că nu trăiește în vremurile noastre!
Președintele rus, Vladimir Putin, are o pensie militară și un salariu. Pe de altă parte, liderul de la Kremlin, omul care și-a adus, practic, țara pe pragul prăpastiei, refuzând cu încăpățânare să renunțe la comportamentul său agresiv pentru a-și salva poporul de la sărăcie, nu are telefon mobil și nici nu navighează pe internet.

În orice caz, așa susține purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Într-un interviu acordat unei publicații moscovite, oficialul îl descrie în culori cât mai temperate pe șeful său, Vladimir Putin, despre care se spune, printre altele, că ar fi cel mai bogat om din lume, cu o avere care trece de 200 de miliarde de dolari. Mai mult, Putin ar deține numeroase vile, ba chiar un palat.

Fără telefon mobil și internet

Ce spune însă persoana care este, de fapt, legătura dintre Putin și restul lumii. Dacă este să dăm crezare afirmațiilor lui Peskov, președintele rus are o pensie militară. Cât? Nu știe. Are și salariu, ambele venituri lunare fiind vărsate pe un card emis de banca Rossia, una dintre instituțiile financiare intrate sub sancțiunile americane.

Citește și Rusia rămâne fără Putin. Ce ar trebui să facă Europa

Are Putin bani la el? Nu prea. Oricum, numerar folosește cam o dată, de două ori pe an. ”Spre exemplu când se duce la schi, în vreo stațiune și întră într-o cafenea. Are nevoie de mărunțiș pentru a achita nota”, a explicat oficialul de la Kremlin. Întrebat despre telefon mobil, Peskov a declarat că ”un șef de stat nu poate avea un smartphone, pentru că asta ar însemna că respectiva persoană este de acord să fie total transparet”. Dar Donald Trump, cel mai puternic om din lume, are un astfel de telefon. La fel și Angela Merkel, supranumită ”femeia de fier” a Europei.

Cum se informează?

Și cum află Putin noutățile? Din presa scrisă. ”Atât la Kremlin, cât și la reședința oficială Novo Ogarevo, are un set complet de ziare și reviste. Pe care le citește, în foarte mare măsură. Inclusiv în avion, care a devenit a doua lui casă. Nu aleargă pe internet”, a afirmat Peskov. Și a mai făcut o declarație interesantă purtătorul de cuvânt. El a afirmat că, pentru a fi aproape de oameni, Putin nu are nevoie de Twitter. Interesant este că, potrivit tuturor sondajelor din ultimele lui, cota de popularitate a liderului de la Kremlin este în scădere vertiginoasă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Bosch avertizează asupra unui posibil nou val de concedieri

Orice reduceri de personal vor fi efectuate "cu simţul...

Mai multe servicii BRD nu vor fi disponibile. Anunţul băncii

BRD anunţă noi lucrări de mentenanţă a sistemelor...

De ce România riscă să piardă banii din PNRR. Răspunsul MIPE

Comisarul european Celine Gauer, responsabil în cadrul...

Alți doi Arnault intră în board-ul grupului LVMH

În vârstă de 31 și 29 de ani, Alexandre și Frédéric...

Prețul petrolului s-a stabilizat după o scădere abruptă

Prețurile la cele două referințe de petrol au recuperat...

CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar

CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la...

Miliardarul care râvnește la Royal Mail, Poșta britanică

Este vorba de miliardarul ceh Daniel Kretinsky care a...


pixel