Panouri fotovoltaice și toalete eco la Sarmizegetuza
Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Panouri fotovoltaice
Panouri fotovoltaice
Consiliul Judeţean Hunedoara, în şedinţa CJ de miercuri, a aprobat nota conceptuală şi tema de proiectare pentru obiectivul de investiţii ”Realizarea unor intervenţii temporare (adăposturi provizorii pentru oameni, toalete ecologice, montarea a două panouri fotovoltaice, completarea cu pământ a suprafeţelor erodate de ploi), montarea unor borne topografice şi realizarea unui sondaj geotehnic” în situl arheologic Sarmizegetusa Regia.

„Prin realizare intervenţiilor cuprinse în proiect se doreşte asigurarea unor condiţii minime de siguranţă pentru vizitatorii care vin în sit, iar reprezentanţii Serviciului Public de Administrare a Monumentelor Istorice (SPAMI) să beneficieze de condiţii decente de lucru. Totodată, investiţiile vor facilita specialiştilor desfăşurarea unor serii de investigaţii necesare studiilor de fundamentare a viitoarelor intervenţii de conservare şi restaurare”, se arată în comunicat.

Investiţiile sunt necesare pentru ca turiştii să parcurgă cei 1,5 kilometri ai sitului în condiţii de siguranţă.

”Refugiile pentru vizitatori sunt binevenite în condiţii de ploaie. Pentru că există o întreagă polemică pe această temă, vreau să subliniez faptul că protejarea împotriva fenomenelor meteo extreme care au loc în munte nu este suficientă prin crearea acestor adăposturi. Este un lucru extrem de delicat. Pe de altă parte, noi continuăm să vizualizăm Samizegetura Regia ca un punct turistic foarte important, care trebuie dotat cât mai aproape de ceea ce înseamnă turismul civilizat” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea-Flaviu Bobora.

Prin proiectul aprobat de Consiliul Judeţan Hunedoara vor fi realizate, cu prioritate, mai multe investiţii.

Se vor monta două adăposturi temporare, unul dintre ele poziţionat la nord de Templul circular mic şi templele patrulatere într-o zonă mascată de vegetaţia existentă. Acesta va înlocui adăpostul actual, o structură improvizată care poate asigura protecţia unui număr de maxim 4 persoane. Cel de-al doilea adăpost va fi poziţionat în apropierea drumului pietonal de acces, în curba cea mai pronunţată a acestuia (în a doua treime a drumului).

Poziţionarea adăposturilor urmăreşte asigurarea unei protecţii în sit şi de-a lungul traseului de acces.

Toaletele ecologice vor fi amplasate în apropierea accesului pe sit, la începutul drumului de serviciu care coboară spre templele de calcar. Din zona de acces acestea nu vor fi vizibile, fiind poziţionate într-o zonă retrasă.

Panoul fotovoltaic va fi amplasat în apropierea postului de jandarmi şi a casei de bilete, în continuarea panoului existent.

Investiţia este estimată la 190.000 lei fără TVA şi se va realiza din bugetul Consiliului Judeţean Hunedoara.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Stagnare a creditării companiilor din zona euro

Creditarea companiilor din zona euro stagnează, atrage...

Explozie la Petromidia. Plan Roşu de intervenţie

O explozie puternică s-a produs, vineri, la rafinăria...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Veşti bune pentru beneficiarii cardurilor de energie. 

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...


pixel