Pământul acoperit de sateliți! O afacere de 30 miliarde de dolari pe an
Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Compania SpaceX a lansat primii 60 de sateliţi din proiectul său Starlink, destinat realizării unei rețele spațiale de internet de mare viteză.

După două amânări impuse de condițiile meteorologice nefavorabile, racheta Falcon 9 și-a luat zborul de pe Cape Canaveral din statul american Florida. După aproximativ o oră de la lansare, cei 60 de sateliți erau plasați pe orbită. Obiectivul SpaceX, companie deţinută de Elon Musk, este de a crea o constelaţie de sateliţi care să furnizeze internet la viteze de broadband (bandă largă) pentru întreaga planetă.

Mark Juncosa, vicepreşedintele SpaceX pentru ingineria vehiculelor, a explicat că prin alte 12 lansări viitoare se doreşte acoperirea teritoriului Statelor Unite, alte 24 lansări vor asigura acoperirea principalelor zone locuite din lume, iar prin alte 30 de lansări se va asigura acoperirea întregii planete, notează cotidianul The New York Times.

Sateliţii vor orbita la o altitudine cuprinsă între 340 şi 1.150 de kilometri deasupra suprafeţei Terrei, mult mai aproape decât cei 35.400 de kilometri la care zboară sateliţii ce oferă în prezent acest serviciu la o viteză de conexiune mai scăzută decât cea prevăzută de proiectul Starlink.

O cursă infernală

Implicarea în piaţa de internet a SpaceX, companie dedicată în principal transportului aerospaţial de aprovizionare pentru NASA şi companii private, are ca scop final finanţarea ajungerii primului om pe Marte, marea dorinţă a lui Elon Musk. Se estimează că afacerea de internet ar putea aduce companiei SpaceX venituri de 30 de miliarde de dolari anual, mult mai mult decât cele 3 miliarde produse actual de transportul spaţial cu rol de aprovizionare a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS).

Citește și NASA confirmă: Totul se va schima pe Terra

Prin lansarea de joi, SpaceX s-a înscris oficial în cursa pentru crearea unei reţele proprii de acest tip, intrând în competiţie directă cu companii precum OneWeb - care în februarie a lansat primii săi sateliţi - Telesat şi Blue Origin, deţintă de actualul patron al Amazon, Jeff Bezos.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Florin Georgescu (BNR): Avem un capitalism semi-socialist

Asociaţii şi acţionarii companiilor au bani să le...

ANPC verifică magazinele online Temu și Shein

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Deturnare de ... aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra

Nu a durat mult până când cineva a găsit o modalitate de...

Cum cad românii victime ale fraudelor online. Raport Revolut

Revolut prezintă primul său raport global despre...

Google face o nouă investiție majoră într-un centru de date

Google a ales Olanda pentru noul său centru de date în...

Tranzacţie pe piaţa românească de software

Adnumus intermediază cu succes achiziția de către Eleco...

Comic Con Romexpo 2024. Explozia culturii "Pop&Geek"

Comic Con București 2024 a fost un eveniment dedicat...

Modificare a Codului Muncii, în Senat. Schimbările propuse

A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru...

Proiect pentru creşterea contribuţiei la Pilonul II

A fost depusă la Senat o propunere legislativă privind...


pixel