Operat, prinţul Philip, transferat într-un alt spital privat
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Prințul Philip și remarcile sale INCOMODE: Deci, cine-i drogat aici?
Prințul Philip și remarcile sale INCOMODE: Deci, cine-i drogat aici?
Prinţul Philip, soţul în vârstă de 99 de ani al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a fost transferat din nou într-un spital privat după ce a suportat cu succes o intervenţie chirurgicală realizată pentru a trata o afecţiune cardiacă, a anunţat vineri biroul de presă de la Palatul Buckingham, citat de Reuters.

"După succesul operaţiei la care a fost supus ducele de Edinburgh la St. Bartholomew's Hospital, miercuri, Alteţa Sa Regală a fost transferată în această dimineaţă la spitalul King Edward VII. Ducele de Edinburgh va mai rămâne în acest spital timp de câteva zile pentru a primi tratament medical", se afirmă în comunicatul publicat de Palatul Buckingham.

Prinţul Philip, duce de Edinburgh, spitalizat de peste două săptămâni, a fost mutat luni la un spital din Londra care deţine un centru specializat în cardiologie pentru tratarea unei afecţiuni cardiace preexistente. Palatul Buckingham a anunţat că soţul reginei britanice a revenit vineri la spitalul King Edward VII, unde fusese internat iniţial pentru tratarea unei infecţii a cărei natură nu a fost precizată, dar care nu are legătură cu maladia COVID-19.

După ce a fost spitalizat pe 16 februarie, ducele de Edinburgh a fost vizitat doar de fiul lui cel mare, prinţul Charles, moştenitorul tronului britanic. Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 94 de ani, a rămas la Castelul Windsor din vestul Londrei, unde cuplul regal se află de la începutul pandemiei de coronavirus, şi a continuat să se achite de îndatoririle sale oficiale, participând la diverse evenimente organizate în sistem de videoconferinţă.

Citește și Prințul Philip rămâne în spital. ''Îi ţinem pumnii'', promite familia

Din 2017, prinţul Philip a fost spitalizat de mai multe ori, cel mai recent în decembrie 2019, din cauza unor probleme medicale preexistente. În ianuarie 2019, a fost implicat într-un spectaculos accident rutier după ce automobilul pe care îl conducea, un model Land Rover, s-a răsturnat în urma coliziunii cu un alt vehicul. Prinţul nu a fost rănit, dar a renunţat să mai urce la volan.

Din cauza pandemiei de coronavirus, prinţul Philip şi-a petrecut mare parte din ultimul an în izolare la palatul Windsor, alături de regina Elisabeta a II-a, singura ieşire fiind un sejur estival la castelul scoţian Balmoral, una dintre reşedintele regale. Cei doi soți au petrecut această perioadă în izolare de restul familiei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Care sunt autovehiculele pentru care nu se datorează impozit

În anumite situații legea prevede că nu proprietarii...

Motorina continuă să fie mult mai ieftină decât benzina

Până acum câțiva ani, motorina era mai ieftină decât...

De ce americanii vor să interzică TikTok

TikTok și proprietarul rețelei de socializare,...

Porturile belgiene, invadate de mașini electrice chinezești

Consecință a volumului impresionant de producție al...

Bijuterii: Richemont achiziționează grupul italian Vhernier

Gigantul elvețian Richemont, proprietar printre altele...

Rusia intenționează să reia exporturile de benzină

Rusia intenționează să ridice interdicția privind...


pixel