OMS, despre cazurile globale de COVID-19
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
OMS, despre cazurile globale de COVID-19
OMS, despre cazurile globale de COVID-19
Cazurile globale de COVID-19 au depăşit luni pragul de 130 de milioane, iar în ultimele şapte zile s-au înregistrat peste 4 milioane de contagieri în întreaga lume, fapt ce nu a mai avut loc de la jumătate lunii ianuarie, potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), relatează EFE.

Decesele de COVID-19 în întreaga lume au ajuns la 2,84 de milioane, dintre care 71.000 săptămâna trecută, a treia consecutivă în care se înregistrează o creştere.

Tendinţa este foarte îngrijorătoare, deoarece există temerea ca cifrele să crească în ritm accelerat în următoarele zile, după zilele libere de Paştele Catolic în care au avut loc un număr mai mare de deplasări şi de reuniuni de familie în multe ţări ale lumii.

Raed Arafat a REACȚIONAT după ce a fost prins la cumpărături FĂRĂ MASCĂ

Creşterea numărului de cazuri este evidentă în cazul Indiei, unde contagierile au crescut exponenţial iar luni a fost depăşit, pentru prima oară de la începerea pandemiei, pragul de 100.000 de cazuri într-o singură zi.

Potrivit Ministerului Sănătăţii din India, ţara a înregistrat 103.558 noi cazuri în ultimele 24 de ore, ridicând numărul total al contagierilor la 12,5 milioane.

O creştere a cazurilor s-a înregistrat şi în Franţa, care a depăşit ca număr de noi contagieri Rusia, fiind deja cea de-a patra ţară cu cele mai multe cazuri după SUA, Brazilia şi India. La rândul său Spania, una dintre ţările cele mai afectate de pandemie în 2020, se confruntă cu o creştere a numărului de contagieri.

Partea pozitivă a lucrurilor este că numărul vaccinărilor avansează rapid în ţări ca SUA şi Marea Britanie, care au reuşit să stabilizeze curba ascendentă a cazurilor.

În întreaga lume au fost administrate aproximativ 650 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19, în frunte cu SUA care au administrat 160 de milioane, urmate de China, cu 130 de milioane de doze, în timp ce Uniunea Europeană a ajuns la 80 de milioane de doze de vaccin administrate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Tranzacţie pe piaţa românească de software

Adnumus intermediază cu succes achiziția de către Eleco...

Modificare a Codului Muncii, în Senat. Schimbările propuse

A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru...

Cine se află în spatele mărcii de pantofi Jacques Solovière?

Jacques Soloviere. Un nume care te duce cu gândul la un...

Legea ANL a suferit schimbări majore

Legea ANL a fost recent modificată substanțial.

Ora adevărului pentru patru din cei Șapte Magnifici

Tesla, Meta, Microsoft și Alphabet își vor publica,...

Rețeaua energetică a Ucrainei, mutilată

Sectorul energetic ucrainean a fost extrem de afectat în...

2023, an record pentru încălzirea oceanelor

Potrivit raportului Copernicus, temperatura medie a...

Bitcoin a efectuat a patra sa înjumătățire

Bitcoin și-a finalizat vineri "înjumătățirea", un...

Michelin mută fabrica din Polonia la Zalău

Compania producătoare de anvelope Michelin va muta la...

Gazoductul Balticconnector a fost repus în funcțiune

O conductă de gaz din Marea Baltică, care a fost ruptă...


pixel