O nouă lege a pensiilor. Proiectul este depus deja în Parlament
Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Un proiect de lege dedicat notarilor publici
Un proiect de lege dedicat notarilor publici
În Senat a fost depus recent spre examinare un proiect de lege care, potrivit expunerii de motive, își propune să creeze un cadru legislativ unitar privind drepturile la pensie ale notarilor publici.

Tot în expunerea de motive inițiatorii demersului legislativ arată că elaborarea acestui proiect reprezintă de mult o necesitate. Documentul detaliază modalitățile de calcul, dar și condițiile în care se acordă fiecare tip de pensie, respectiv cea pentru limită de vârstă, anticipată, de invaliditate și pensia de urmaș. Iată câteva dintre prevederile proiectului de act normativ:

- cuantumul pensiei se va stabili prin înmulțirea punctajului mediu acumulat cu valoarea unui punct de pensie.

- punctajul mediu se va determina prin împărțirea sumei punctajelor lunare ale asiguratului (stabilit prin raportarea venitului lunar la venitul de referință sabilit anual) la numărul de luni corespunzătoare perioadei complete de contribuție (35 de ani atât pentru femei, cât și bărbați).

- de pensie anticipată vor putea beneficia notarii care au împlinit vârsta de 60 de ani, cu un stagiu de cotizare cel puțin 25 de ani.

- pensia de invaliditate se va acorda, la cerere, de notarii încadrați în gradul I sau II de invaliditate și care la data emiterii deciziei medicale erau notari publici.

- în ceea ce privește pensia de urmaș, este nevoie de o perioadă minimă de cotizare de zece ani.

Citește și Legea pensiilor. Schimbările adoptate prin OUG la drum de seară

Proiectul de lege prevede, de asemenea, dreptul notarilor publici la ajutoare financiare, precum cel pentru retragere din profesie (stagiu minim de cotizare de cinci ani) sau ajutorul de deces. Potrivit avocatnet, pentru a beneficia de aceste pensii și ajutoare financiare, notarii publici trebuie să dețină statut de contribuabili dacă se află în funcție, dacă sunt mebri ai Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România și dacă își plătesc contribuțiile, devenind astfel asigurați.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel