Număr RECORD de infectări în Italia. Oficiali, testați pozitiv
Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Vor fi adoptate noi măsuri
Vor fi adoptate noi măsuri
Autorităţile italiene au anunţat duminică un nou record zilnic al infectărilor cu coronavirus, cu 21.273 de cazuri de COVID-19 confirmate în ultimele 24 de ore şi 128 de decese, printre cei infectaţi numărându-se şi purtătorii de cuvânt ai preşedintelui Sergio Mattarella şi premierului Giuseppe Conte, relatează Reuters şi DPA.

Anterior, premierul Giuseppe Conte a anunţat noi restricţii menite să încetinească răspândirea virusului, printre acestea numărându-se închiderea sălilor de fitness, a bazinelor de înot şi cinematografelor, în timp ce barurile şi restaurantele vor putea fi deschise numai până la ora 18:00.

Purtătorul de cuvânt al premierului Conte, Rocco Casalino, a anunţat că sâmbătă seară a primit un rezultat pozitiv al testului pentru COVID-19, pe care l-a făcut după ce a dezvoltat ''simptome uşoare'' ale bolii. El a mai spus că marţi a fost ultima sa prezenţă în biroul premierului, unde a purtat mască şi a păstrat distanţa faţă de celelalte persoane, iar miercuri a fost testat negativ.

Citește și Coronavirus. Stare de URGENȚĂ sanitară instituită pentru ȘASE luni

Şi purtătorul de cuvânt al preşedintelui Sergio Mattarella, Giovanni Grasso, a anunţat că a fost testat pozitiv sâmbătă, la o zi după ce a avut febră mare. ''De azi dimineaţă nu mai am temperatură, sunt relativ bine'', a scris purtătorul de cuvânt pe Twitter, adăugând că miercuri fusese testat negativ şi de atunci nu a avut contact direct cu preşedintele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel