Nuclearelectrica, profit în creștere cu peste 30%
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Va începe contruirea unităților 3 și 4 ale Centrala Nucleară de la Cernavodă
Va începe contruirea unităților 3 și 4 ale Centrala Nucleară de la Cernavodă
Compania Nuclearelectrica a afişat un profit net de 541 milioane de lei la finalul anului trecut, în creştere cu 31,7% comparativ cu 2018, potrivit Situaţiei Financiare Individuale Preliminare şi Neauditate transmise de companie Bursei de Valori Bucureşti.

Veniturile realizate anul trecut au urcat la 2,378 miliarde de lei, din care 2,365 miliarde de lei au fost venituri din vânzarea energiei electrice şi 12,208 milioane de lei au provenit din transportul energiei electrice. Cantitatea de energie vândută pe piaţa reglementată a fost de 1,376 milioane MWh iar pe piaţa liberă - 9,245 milioane MWh.

Cheltuielile de exploatare au crescut, de asemenea, la 1,781 miliarde de lei. În cursul exerciţiului financiar încheiat la 31 decembrie 2019, societatea a declarat dividende în valoare de 378,914 milioane de lei, distribuiţi din profitul net al exerciţiului financiar 2018.

Pentru anul în curs, producătorul de energie Nuclearelectrica (SNN) estimează că va obţine un profit net de 549,4 milioane de lei, potrivit proiectului de buget privind veniturile şi cheltuielile companiei.

Consiliul de Administraţie al Nuclearelectrica a aprobat, în această săptămână, majorarea capitalului social al companiei cu aport în natură şi numerar în sumă totală maximă de 1,38 milioane de lei, de la valoarea actuală de 3,015 miliarde de lei la circa 3,017 miliarde de lei. Principalii acţionari ai societăţii sunt Ministerul Energiei, care deţine 82,49% din acţiuni, şi Fondul Proprietatea - 7,05%.

Citește și Hotărârea Nuclearelectrica față de propunerea de distribuire de dividente suplimentare

Societatea Naţională Nuclearelectrica SA (SNN) este singurul producător de energie nucleară din România şi de combustibil aferent tehnologiei utilizate, CANDU 6, compania fiind înfiinţată în 1998. În octombrie 2013, SNN a listat pe Bursa de Valori Bucureşti un pachet de 25.368.236 acţiuni nominative, cu o valoare nominală de 10 ron/acţiune, reprezentând 10% din capitalul social al SNN.

Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă operează Unităţile 1 şi 2 care au o capacitate de 700 MW fiecare şi utilizează uraniu natural drept combustibil şi apă grea ca moderator şi agent de răcire, de asemenea, produse în România. Cu cele două unităţi în operare, SNN acoperă aproximativ 20% din totalul producţiei cu unităţi dispecerizabile din Romania.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România a importat mai multe gaze naturale

În orice caz, așa reiese din datele statistice oficiale. 

FMI cere Germaniei să cheltuiască mai mult

În schimb, Franța și Italia au fost îndemnate să fie mai...

Bitcoin a efectuat a patra sa înjumătățire

Bitcoin și-a finalizat vineri "înjumătățirea", un...

Ştirile dimineţii. Veşti bune pentru români

Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024. 

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...


pixel