Nuclearelectrica a iniţiat implementarea măsurii de izolare a personalului
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Nuclearelectrica
Nuclearelectrica
Societatea Naţională Nuclearelectrica a iniţiat implementarea măsurii de izolare a personalului esenţial de operare şi producţie din cadrul centralei nuclearo-energetice de la Cernavodă, măsura urmând să fie menţinută atât timp cât va fi necesar.

"Demararea acestei măsuri suplimentare de protecţie are la baza Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU) nr. 9/14.03.2020, prin care se aprobă instituirea măsurii de izolare a personalului esenţial pentru asigurarea funcţionării CNE Cernavodă, în concordanţă cu prevederile Planului de continuitate a activităţilor de bază în cazul unei epidemii/pandemii. Planul intern de protecţie a personalului şi de asigurare a continuităţii operării în condiţii de siguranţă şi a producţiei a fost adoptat de conducerea SNN ca măsura suplimentară în perioada epidemiei de COVID-19, în conformitate cu standardele internaţionale din industria nucleară şi prevederile naţionale în materie.", informează compania printr-un comunicat remis, duminică, Agerpres.

Nuclearelectrica, profit în creștere cu peste 30%

SNN precizează că procesele de bază ale companiei se desfăşoară în parametri normali, acţiunile şi măsurile suplimentare fiind elaborate şi implementate în coordonare cu toate instituţiile abilitate ale statului român.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Bugetele C.E. Oltenia, Romarm şi IOR, aprobate de Guvern

Decizii importante ale Guvernului României, în şedinţa...

Zara, sursă de inspiraţie pentru cei de la H&M

Noua conducere a H&M se inspiră din strategia...

OUG pentru scăderea prețului gazelor naturale

Guvernul României a adoptat o nouă Ordonanță de Urgență...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel