Noul submarin al Rusiei, armă împotriva sistemului financiar al lumii
Autor: Andreea Craciun
Data actualizării:
Data publicării:
Rusia primește un nou „submarin pentru diversiuni la mare adâncime”, navă capabilă să coboare la o adâncime de aproape 3,2 kilometri și să distrugă rețelele de cablu, susține publicația britanică The Mirror, precizând că este vorba despre submarinele Kashalot. 

Publicația notează, în context, că, zilnic, prin intermediul celor 380 de ”linii de comunicare”, toate vulnerabile, se realizează tranzacții financiare în valoare de aproximativ 8 trilioane de lire. Ceea ce reprezintă o amenințare directă la adresa economiei Mrii Britanii, cu repercusiuni mai mult sau mai puțin directe asupra întregului sistem financiar mondial. 

De altfel, există suspiciuni temeinice că agenții de informații navale ai Moscovei încercearcă de câteva luni deja să intervină în funcționarea rețelelor de cablu occidentale, ca parte a „războiului lor murdar”, menit să submineze lumea occidentală.

Rețeaua de comunicații subacvatice acoperă toate oceanele lumii și transportă 90% din toate datele web internaționale. Bruce Jones, expert la Jane's, spune: „Atacurile asupra cablurilor submarine, de o importanță vitală pentru infrastructurile financiare occidentale, economiile și acțiunile guvernamentale, pot fi dezastruoase".

Citește și Secretul nespus al SUBMARINELOR rusești. Este SFÂRȘITUL tuturor

The Mirror notează că submarienle Kashalot pot plasa pe fundul oceanelor dispozitive explozive pentru a distruge cablurile sau mecanisme de tăiere a acestora.  De asemenea, pot fi atacate conductele ce transportă resurse energetice. În acest caz, nu numai economiile vor avea de suferit, ci și zonele costiere mari, precum și zonele de apă, care după aceea vor rămâne contaminate mulți ani.

Iată ce a declarat, în acest sens, o altă sursă: „Pentru a submina pozițiile Occidentului, Rusia încearcă să adopte tactica unui război murdar, tactica acțiunilor sub pragul războiului pur. Așa-numitele operațiuni din zona gri, de la atacuri cibernetice până la alte forme de spionaj, ne pot provoca daune grave tuturor”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Tesla promite că va fabrica maşini mai ieftine

Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor începe în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel