Noua vedetă a metalelor prețioase. Costă 8000 dolari/uncie
Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Asemenea evoluție se înregistrează cam o dată la 10 ani
Asemenea evoluție se înregistrează cam o dată la 10 ani
Surpriza ultimilor ani a fost pentru investitori creșterea vertiginoasă a prețului la paladiu. O evoluție care trece acum pe plan secund, pentru că marele învingător devine alt metal prețios: rodiu, folosit cu precădere în catalizatori auto. 

Numai de la începutul acestui an, prețului acestui metal rar a crescut, la burse, cu 32%, ajungând de cinci ori mai scump decât aurul și atingând valori record începând din 2008, potrivit datelor companiei Johnson Matthey. Vineri, uncia de rodiu s-a tranzacționat cu 8000 de dolari.

Normele mult mai stricte impuse contructorilor auto în privința emisiilor de gaze toxice au condus la creșterea cererii de metale prețioase utilizate în catalizatori și, după toate probabilitățile, investitorii vor continua să parieze pe dezvoltarea acestei tendințe.

Cererea a fost atât de susținută, încât a provocat o evoluție care poate fi observată o dată la 10 ani, potrivit jucătorilor din piață. În patru ani, prețul rodiului a explodat, pur și simplu, lăsând în urmă toate celelalte rivale. Ca și paladiul, acest metal se regăsește în minereurile de platină, dar reprezintă o piață considerabil mai mică, extrem de sensibilă la orice oscilații de preț la schimbarea raportului dintre cerere și ofertă.

Citește și Aurul ajunge la cel mai ridicat nivel din ultimii 7 ani

”Rodiul este supus unei volalități absurde”, a comentat pentru Blooomberg analistul Anton Berlin, de la compania Norilski nikel, care asigură circa 10% din necesarul total de rodiul. Rezervele sunt limitate, iar speculanții și-au sporit achizițiile după ce, anul trecut, marile întreprinderi industriale au început să-și facă rezerve.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel