Norvegienii s-au umplut de bani. Profit-record al Fondului Suveran
Autor: Adrian Ilie
Data publicării:
Dolari
Dolari
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei, cel mai mare fond de acest fel din lume în condiţiile în care deţine active de peste 1.100 miliarde de dolari, a anunţat, vineri, că a înregistrat, în primul trimestru al acestui an, un randament record de pe urma investiţiilor sale, graţie creşterii acţiunilor companiilor din sectorul tehnologiei, transmite Reuters.

Fondul gestionat de Banca Centrală a Norvegiei a informat că, în primele trei luni ale acestui an, a câştigat 738 miliarde coroane norvegiene (84,15 miliarde dolari), cea mai mare sumă pe care a câştigat-o vreodată în cursul unui singur trimestru.

"Primul trimestru a fost unul excepţional de bun", a declarat directorul acestui fond, Yngve Slyngstad.

Cea mai mare contribuţie la randamentul înregistrat de fondul suveran de investiţii al Norvegiei, în primul trimestru, a venit de pe urma participaţiei deţinute la grupul informatic american Apple Inc, urmată de participaţiile deţinute la Microsoft şi Amazon.

Citește și: Fondul suveran norvegian ar putea scădea prețul petrolului

În schimb, investiţiile care au avut cele mai semnificative contribuţii negative au fost cele în compania farmaceutică AbbVie, banca Swedbank şi firma de servicii pentru consumatori CVS Health.

În total, cinci dintre cele mai mari 10 pachete de acţiuni deţinute de fondul norvegian sunt la companii americane din sectorul tehnologiei, iar primele trei participaţii sunt la Apple, Microsoft şi Alphabet.

Fondul investeşte veniturile generate de Norvegia din producţia de petrol şi gaze în acţiuni, obligaţiuni şi proprietăţi imobiliare din străinătate. Cu toate acestea, în luna martie a acestui an Fondul suveran de investiţii al Norvegiei a anunţat că va elimina din portofoliul său acţiunile companiilor din petrol şi gaze.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor începe în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel