Neutralitate climatică. Ungaria pune o serie de condiții
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Cine suportă costurile
Cine suportă costurile
Ungaria este de acord cu ţintele ambiţioase de mediu ale Uniunii Europene, dar atingerea lor nu trebuie să conducă la creşteri ale preţurilor la energie şi alimente, a declarat joi şeful cancelariei premierului Viktor Orban, citat de MTI.

Eforturile de a realiza neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon la orizontul anului 2050 ar plasa o grea povară pe umerii Ungariei, de aceea Uniunea Europeană ar trebui să suporte o parte din costurile implicate, a declarat Gergely Gulyas într-un briefing de presă.

Citește și UE declară război schimbărilor climatice. Un plan ambițios

Atingerea neutralităţii climatice ar costa Ungaria 50.000 miliarde de forinţi (151 miliarde de euro) sau în jur de 170.000 de forinţi anual pe cap de locuitor, costuri pe care cetăţenii ungari nu şi le pot permite, a indicat Gulyas. Potrivit oficialului ungar, Uniunea Europeană trebuie să recunoască că neutralitatea climatică nu poate fi atinsă fără ajutorul energiei nucleare, dar şi că poluatorii ar trebui să fie cei care să suporte costurile atingerii ţintelor de mediu ale Uniunii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel