Nazare: Finanţarea pentru loturile 2, 3 şi 4 din Autostrada Sibiu-Piteşti este pregătită
05 apr, 22:48, de  Antonia Popescu
 Finanţarea pentru loturile 2, 3 şi 4 din Autostrada Sibiu-Piteşti este pregătită, în cazul în care se va semna anul acesta pentru plata avansurilor şi chiar pentru începerea lucrărilor, a declarat, luni seara, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.
Alexandru Nazare
Alexandru Nazare


"Sunt absolut de acord că din punct de vedere al infrastructurii mai avem foarte multe lucruri de făcut. Sunt proiecte de suflet când vorbim despre infrastructură rutieră, feroviară. Dar hai să ne uităm şi totuşi la ce s-a întâmplat! Anul trecut a fost demarată execuţia la Sibiu-Piteşti, la loturile 1 şi 5. Se lucrează, se lucrează accelerat şi se lucrează chiar înaintea programului pe lotul de lângă Sibiu (lotul 1 - n. r.). Celălalt lot şi el a fost semnat. Încep lucrările acolo. Noi avem pregătită finanţarea inclusiv pentru alte loturi la Sibiu-Piteşti în cazul în care se vor semna anul ăsta pentru plata avansurilor şi chiar pentru începerea lucrărilor", a spus Nazare, la Antena 3.

Elena Cristian și Alexandru Nazare, despre majorarea PENSIILOR în 2021

El a admis că sectorul transporturilor este prioritar, în condiţiile în care din 160 de proiecte de peste 100 de milioane de lei 130 sunt ale Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

"Să ştiţi că din punctul meu de vedere, într-adevăr, acest sector e prioritar, pentru că din 160 de proiecte semnificative de peste 100 de milioane de lei 130 sunt la Ministerul Transporturilor. Deci, rolul Ministerului Transporturilor este extrem de important. Ca atare, tot ce a însemnat Hotărâri de Guvern, ordonanţe, tot ce au trimis colegii de la Transporturi au fost imediat aprobat la noi în Finanţe, tocmai pentru a mări ritmul aprobărilor. Înţeleg, şi ministrul Transporturilor are toată asistenţa din partea mea", a adăugat şeful de la Finanţe.

Autostrada Sibiu - Piteşti va avea o lungime de 122,11 kilometri şi este împărţită în cinci loturi: Sibiu - Boiţa, Boiţa - Cornetu, Cornetu - Tigveni, Tigveni - Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş - Piteşti, va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri. Autostrada Sibiu - Piteşti este o parte importanta a Coridorului 4 Pan-European.

Lucrările la primul lot de 13,17 kilometri dintre Sibiu şi Boiţa au început în luna martie 2020. Contractul cu o valoare de 613 milioane lei, fără TVA, prevede un termen de proiectare de 12 luni şi unul de execuţie de trei ani. Lotul 1 al Autostrăzii Sibiu - Piteşti este construit de compania austriacă Porr Construct. Aceeaşi firmă a realizat şi lotul 4 al autostrăzii Sebeş - Turda, între Unirea şi Turda, finalizat în 2018. 

Ştiri Recomandate

UE cere într-un târziu limitarea călătoriilor în India

Comisia Europeană solicită statelor membre UE să ia măsuri coordonate pentru a restrânge în continuare temporar...

Rusia intervine în conflictul dintre Israel și palestinieni

Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a cerut miercuri o reuniune de urgenţă a Cvartetului pentru Orientul...

Ministrul Sănătății, afirmație șocantă despre morții de COVID-19

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a explicat, miercuri, că diferențele dintre raportările privind decesele de...

Fostul rege al Spaniei, vizat de o nouă anchetă a fiscului

Acesta este un nou caz care ar putea ajunge să afecteze Coroana Spaniei. Autoritățile fiscale spaniole au deschis o...

Florin Cîțu, în pas cu moda. Cât costă tenișii cu care a jucat fotbal

Florin Cîțu a fost în vizită de  verificare la o școală din Satu Mare, unde a jucat un meci de fotbal cu elevii de...

Boris Johnson, prins cu datorii neplătite

Premierul britanic Boris Johnson, condamnat de un tribunal în octombrie să plătească o datorie de 535 de lire (624...

Transferurile de bani au depășit investițiile în aceste țări

Transferurile de bani spre ţările cu venituri mici şi medii ale cetăţenilor care lucrează peste hotare au rezistat...

Avionul lui Ceaușescu se vinde. Prețul ridicol de la care pleacă licitația

Avionul prezidenţial al lui Nicolae Ceauşescu - Rombac "Super One-Eleven", va fi scos la vânzare la preţul de...

Cele mai frecvente escrocherii online. Și tu poți pica în plasa lor

Unul din 10 adulți din SUA este victimă a fraudei în fiecare an. Această cifră este în creștere, iar marea...

ANM. Prognoză specială pentru București. Schimbare radicală de vreme

Meteorologii au emis o prognoză specială pentru București pentru intervalul 12 - 14 mai în care anunță o...

Unde s-a mutat Bill Gates după anunțarea divorțului

Bill Gates s-a retras la un conac al său pe care îl deține la un club exclusivist din California, încă dinainte de...

Vaccinul J&J. Încă 54.000 de doze au ajuns în țară. Unde va fi distribuit

Un număr de 54.000 de doze de vaccin Janssen (Johnson&Johnson) au intrat, miercuri, în ţară, urmând ca joi să...

Ungaria vrea să reducă la jumătate anumite IMPOZITE

Ministrul ungar al Finanţelor, Mihály Varga a anunţat marţi că, începând din 2022, guvernul de la Budapesta va...

Avarie la centrul de vaccinare drive-through din București

Vaccinarea fără programare de la centrul drive-through din Piața Constituției s-a încheiat, miercuri, cu câteva ore...

Povestea miliardarului chinez răpit în SUA. Cum a scăpat

Despre Jack Ma, miliardarul chinez recent ieșit la pensie, omul care, în tinerețe nu reușea să-și găsească de lucru,...

Riști o amendă de până la 10.000 de lei dacă tai acest pom

Nucul este o specie protejată de lege, astfel că cei care vor să taie un astfel de pom au nevoie de autorizaţie de...

BNR păstrează dobânda de referință la 1,25%

Banca Naţională a României a decis, în şedinţa de miercuri, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la...

Afganistan. Două decenii pierdute? Talibanii, la porțile capitalei Kabul

Talibanii au cucerit un nou district controlat de guvernul afgan la periferia Kabulului, cu trei zile înainte de...

India, pusă la pământ. Care este amploarea reală a pandemiei

India a înregistrat în ultimele 24 de ore un număr record de decese, numărul oficial de morți ajungând la peste un...

Hackerii au trimis americanii la coadă la benzină

Cea mai mare conductă de petrol din SUA care leagă Texas de New Jersey și care aparține companiei Colonial Pipeline...

Peste 13.000 de locuri de muncă în România. Află DETALII

Agenţii economici oferă 13.440 locuri de muncă la nivel naţional, mare parte pentru persoanele cu studii liceale sau...

Curent și gaze. Se schimbă condițiile pentru racordarea gratuită

Ministrul Energiei, a declarat că legea racordării gratuite la rețea a fost interpretată abuziv în multe cazuri....

PNRR-ul Ungariei este deja pe masa de lucru a Comisiei Europene

Guvernul Ungariei a depus marţi seara planul naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR), pe masa Comisiei Europene....

Ce este și cum funcționează Iron Dome, sistemul antiaerian folosit de Israel

Iron Dome este sistemul de apărare aeriană pe care Israel îl folosește împotriva rachetelor lansate de Hamas din Gaza.

Horoscopul dietelor. Recomandări culinare pentru fiecare zodie

Astrologii ne învață ce este recomandat pentru fiecare zodie în parte să mănânce pentru a avea energia potrivită și...

Raed Arafat a explicat de ce NU se poate ridica starea de alertă în România

Șeful DSU, Raed Arafat, a explicat că, în acest moment, nu se poate ridica starea de alertă în România, deoarece...

Economia României, evaluată la Bruxelles. Comisia estimează o creștere de 5,1% în 2021

Economia României va creşte cu 5,1% în 2021 şi cu 4,9% în 2022, după ce în februarie se estima un avans de de 3,8%...

METODA românului care a CÂȘTIGAT de 14 ori la LOTO premiul cel MARE

Statistic, avem mai multe șanse să fim loviți de fulger decât să câștigăm la Loto premiul cel mare.

Statele membre trebuie să anunţe Comisia Europeană cu privire la orice proiect de lege ce conţine reglementări tehnice

Conform unor analiști din domeniul telecomunicațiilor, România trebuie să informeze Comisia Europeană cu privire la...

Curs valutar. AURUL și LEUL oferă noi SURPRIZE

Moneda naţională s-a apreciat uşor miercuri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României la...

Rabla pentru electrocasnice: Valorile voucherelor, modificate. Este oficial

Programul ar putea intra în vigoare chiar la sfârșitul acestei săptămâni, cu respectarea modificărilor prevăzute în...

Miliardarii se relaxează. Unii cântă, alții zac în fața televizorului VIDEO

Ca toți oamenii, miliardarii au supărările lor, nervii lor, stresul lor. Cum se relaxează Warren Buffett, Mark Cuban...

Austria. Cancelarul Kurz, luat la întrebări de procurorii anticorupție

Procurorii anticorupţie îl anchetează pe cancelarul austriac Sebastian Kurz în legătură cu o posibilă mărturie falsă...

Bilanț COVID. 98 de decese la 930 de cazuri noi în 24 de ore

Până astăzi, 12 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.068.817 cazuri de persoane infectate cu noul...

INHGA: Cod GALBEN de INUNDAȚII

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de...

Noul şef al UniCredit reorganizează structura de conducere

Al doilea grup bancar italian, UniCredit SpA, a anunţat miercuri că noul director general, Andrea Orcel, a...

Avionul prezidențial al lui Nicolae Ceaușescu, scos la licitație. Ce preț are BIJUTERIA

Rombac ''Super One-Eleven'', considerat o bijuterie a industriei aeronautice locale, prin lansarea căreia fostul...

Klaus Iohannis a promulgat legea care modifică Codul de Procedură Penală

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care modifică codul de procedură penală. Potrivit noii legi,...

Consumul de energie electrică a crescut cu 10% în rândul populației

Consumul de energie electrică a fost în primele trei luni din 2021 de 14,207 miliarde kWh, cu 0,5% mai mare faţă de...

Prințul Charles vrea să schimbe REGULILE Casei regale. Ce are de gând

Noi dezvăluiri legate de viața de la Curtea regală a Marii Britanii. De această dată, in vizor se află prințul...

ANM avertizează: Bucureșteni, pregătiți-vă și priviți mai des pe fereastră

Vremea va deveni instabilă în Bucureşti pe parcursul următoarelor zile, când vor fi perioade în care se vor semnala...

Horoscop 2021. Cum atragi NOROCUL în funcție de ZODIE

Cum pot atrage aceste zodii norocul pe orice plan.

Israelul atacat! Totul se îndreaptă spre "un RĂZBOI la scară mare"

Israelul şi mişcarea islamistă Hamas se îndreaptă spre "un război la scară mare", a atenţionat marţi emisarul ONU...

Un tablou de Basquiat, vândut cu 93,1 milioane de dolari

Tabloul intitulat "In This Case" al artistului Jean-Michel Basquiat a fost cumpărat, marţi, cu 93,1 milioane de...

Atenționare ANM. Vremea o ia RAZNA în 6 județe

Agenția Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de instabilitate atmosfericã temporar accentuatã,...

Salariul minim. Ce a descoperit ministrul Muncii, Raluca Turcan

Raluca Turcan a anunțat că aproximativ 1,6 milioane de angajați din mediul privat au salariul minim pe economie pe...

Curs valutar | Actualizat la 13-05-2021
EUR flag1 EUR = 4.9263 RON
USD flag1 USD = 4.0599 RON
GBP flag1 GBP = 5.7396 RON
CHF flag1 CHF = 4.4905 RON
AUD flag1 AUD = 3.1684 RON
DKK flag1 DKK = 0.6625 RON
CAD flag1 CAD = 3.3591 RON
HUF flag1 HUF = 0.0138 RON
JPY flag1 JPY = 0.0373 RON
NOK flag1 NOK = 0.4914 RON
SEK flag1 SEK = 0.4871 RON
XAU flag1 XAU = 239.3755 RON
Monede Crypto
1 BTC = 201746.54RON
1 ETH = 15832.03RON
1 LTC = 1295.92RON
1 XRP = 5.32RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 1.67% p.a.
ROBOR:
3 luni: 1.54%
6 luni: 1.66%
12 luni: 1.74%
EURIBOR:
3 luni: -0.5330 %
6 luni: -0.5130 %
12 luni: -0.4810 %