Moment ISTORIC la Bursa de Valori București
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Bursa de Valori București
Bursa de Valori București
Piaţa de capital România va fi inclusă în indicii furnizorului global de indici FTSE Russell pentru Pieţele Emergente începând din data de 21 septembrie 2020.

Momentul va fi marcat de Bursa de Valori Bucureşti luni, printr-o deschidere oficială a şedinţei de tranzacţionare la care vor participa toţi partenerii BVB alături de care s-a putut realiza acest moment istoric, instituţii ale statului, autorităţi de reglementare şi parteneri instituţionali. La eveniment va fi prezent şi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

Furnizorul global de indici FTSE Russell a anunţat, pe 26 septembrie 2019, că România a fost promovată de la statutul de Piaţă de Frontieră la statutul de Piaţă Emergentă Secundară, iar decizia va deveni efectivă începând cu septembrie 2020.

În luna aprilie a acestui an, FTSE Russell a confirmat că România este pe cale să fie inclusă în indicii FTSE de pieţe emergente în cadrul revizuirii din septembrie 2020. Verificarea eligibilităţii pentru includerea în indici se bazează pe datele de tranzacţionare de la 30 iunie 2020. Pentru ca o companie să îndeplinească criteriul de lichiditate, aceasta trebuie să aibă o lichiditate mediană lunară de cel puţin 0,05% pentru minim 10 din 12 luni. Măsurarea lichidităţii, conform metodologiei FTSE Russell, se realizează pentru fiecare companie ca raport dintre mediana lunară a volumelor tranzacţionate zilnic şi numărul de acţiuni free float.

Fondul Proprietatea a susținut volumul tranzacțiilor pe Bursă

Pe baza calculelor Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi a valorilor curente privind numărul de acţiuni considerate free float, la sfârşitul lunii martie 2020, două companii româneşti sunt pe cale să fie incluse în indicii de Piaţă Emergentă ai FTSE Russell, respectiv Banca Transilvania (TLV) şi S.N. Nuclearelectrica (SNN).

Lucian Anghel, preşedinte al Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti în septembrie 2019, afirma că promovarea României la statutul de Piaţă Emergentă poate fi considerată, din punct de vedere economic pentru piaţa de capital, echivalentul momentului aderării României la Uniunea Europeană.

Decizia FTSE Russell de promovare a României la statutul de Piaţă Emergentă de la cel de Piaţă de Frontieră a fost luată după ce ţara s-a aflat timp de trei ani pe lista de monitorizare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

Ahold Delhaize deschide un hub tech în București

Distribuitorul belgiano-olandez vrea să facă din...

BNR: Câţi bani au românii în depozitele bancare

Banca Naţională a României a publicat cifrele privind...

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor începe în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel