Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Modificări importante ale Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală
14 aug, 21:47, de  Matei Ion
Ministerul Finanţelor Publice a agreat un set de modificări importante ale Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală, după consultări cu mediul de afaceri, care au durat mai mult de un an, susţine ministrul de resort, Eugen Teodorovici. 
Se aduc schimbări Codului Fiscal și Codului de Procedură Fiscală
Se aduc schimbări Codului Fiscal și Codului de Procedură Fiscală

Proiectul de act normativ care conţine aceste modificări este publicat pe site-ul MFP, se arată într-un comunicat al instituţiei, remis miercuri AGERPRES. 

Potrivit sursei citate, MFP continuă demersurile de susţinere a creşterii economice, de stimulare a antreprenoriatului românesc şi de facilitare a activităţii comerciale a mediului de afaceri. În acest sens, s-a purtat un dialog permanent cu reprezentanţii mediului de afaceri şi au fost dezbătute şi agreate mai multe măsuri fiscale. 

"Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală sunt documente vii, care trebuie adaptate în conformitate cu observaţiile şi propunerilor celor care produc bani şi plusvaloare în România: mediul de afaceri. Nu am fost şi nu voi fi adeptul modificărilor pompieristice ale Codului Fiscal, dar voi susţine mereu îmbunătăţiri cerute imperios de cei care activează în economia reală. Dialogul cu mediul de afaceri pentru aceste modificări a început în urmă cu mai bine de un an, iar după sintetizarea propunerilor şi analizarea lor, au reieşit nişte modificări care sunt pozitive pentru economia românească. O ţară este atât de puternică pe cât de puternică îi este economia, iar o economie nu poate fi puternică decât dacă are un mediu de afaceri stimulat, competitiv şi angajat către producerea de plusvaloare. Mulţumesc tuturor celor care au participat la conversaţia pentru aceste modificări ale Codului Fiscal şi ale Codului de Procedură Fiscală şi-i asigur că voi rămâne în continuare partenerul şi aliatul lor', a subliniat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice. 

Majorarea accizei la țigări se amână. Până când

MFP enumeră şi câteva dintre măsurile care urmează să fie adoptate. În domeniul Codului fiscal acestea vor viza: consolidarea fiscală a impozitului pe profit datorat de grupurile fiscale de firme; dezvoltarea conceptului de "loc al conducerii efective" pentru persoanele juridice nerezidente înregistrate într-un stat cu care România are încheiată Convenţie de evitare a dublei impuneri, potrivit legislaţiei acelui stat, dar care sunt controlate şi gestionate din România. Aceste persoane juridice străine cu locul de exercitare a conducerii efective în România vor datora impozit pe profit pentru profitul impozabil obţinut din orice sursă, atât din România, cât şi din străinătate. 

Tot în domeniul Codului fiscal este menţionată excluderea din sfera veniturilor impozabile pentru veniturile din salarii, a folosirii în scop personal a anumitor vehicule care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activităţii economice şi se află în patrimoniul persoanelor juridice ce aplică regimul de impozitare a microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activităţi; precum şi reglementarea obligaţiilor de calcul, reţinere, plată şi declarare a impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale obligatorii, aferente avantajelor în bani şi în natură primite de angajat de la terţi. 

În domeniul procedurii fiscale, MFP menţionează reglementarea instituirii şi ridicării popririlor în mediul electronic, astfel încât poprirea să fie ridicată la îndestularea sumei poprite, iar debitorului să îi fie eliberate conturile cât mai repede. Prin această măsură se are în vedere dezvoltarea sistemului informatic propriu al MFP/ANAF, prin intermediul căruia să se gestioneze popririle şi activităţile aferente de stingere a acestora, astfel încât să nu necesite din partea băncilor un efort de dezvoltare important în propriile sisteme informatice. 

Avântul accizei pe sucuri s-a înmuiat

De asemenea, se menţionează suspendarea inspecţiei fiscale în situaţia sesizării organelor judiciare, în scopul implementării Cauzei Lungu, în considerarea faptului că CEDO a criticat România prin prisma faptului că, prin procedurile în vigoare, a permis ca referitor la acelaşi contribuabil şi pentru aceeaşi situaţie de fapt să se declanşeze două proceduri: o procedură administrativă şi o procedură penală. 

Totodată, se are în vedere posibilitatea efectuării reverificării inspecţiei şi la cererea contribuabilului, în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege, în scopul implementării Cauzei Zabrus (C-81/17) în considerarea faptului că CJUE a sesizat un dezechilibru în respectiva cauză între drepturile contribuabilului şi drepturile organelor fiscale. 

Printre măsuri se numără şi sancţiunea cu nulitatea a actului administrativ fiscal în situaţia în care organul fiscal nu respectă anumite obligaţii stabilite de lege în sarcina acestuia. 

De asemenea, se are în vedere schimbarea competenţei de soluţionare a contestaţiilor de la ANAF la MFP. 

"Scopul acestei măsuri este de a creşte gradul de încredere a contribuabililor în sistemul fiscal prin asigurarea unui nivel superior de independenţă şi, implicit, premise pentru creşterea imparţialităţii în luarea deciziilor cu privire la contestaţiile formulate de contribuabili împotriva tuturor actelor emise de administraţia fiscală. Practic, structurile de soluţionare a contestaţiilor existente la nivelul ANAF vor fi preluate în cadrul MFP", se menţionează în comunicat. 

MFP are în vedere şi reglementarea posibilităţii de reexaminare a deciziei de soluţionare a contestaţiei în anumite situaţii expres prevăzute de lege în scopul încetării procedurilor judiciare costisitoare, atât pentru contribuabili, cât şi pentru administraţia fiscală, degrevarea instanţelor judecătoreşti de asemenea litigii şi evitarea plăţii de către organele fiscale de cheltuieli de judecată, dobânzi sau alte sume în cazul în care se apreciază că actul emis nu este în conformitate cu dispoziţiile legale. Aplicarea efectivă va începe din data de 1 noiembrie 2019.

Ştiri Recomandate

Va fi un ajutor netaxabil, dacă se va aproba

Ajutor financiar de la angajator. Este o noutate pentru salariați

Conform unui proiect de ordonanță inițiat de ministerul Finanțelor, salariații vor putea primi de la angajator...

Un comportament care nu trebuie ignorat

Insomnia și consecințele ei nefaste. Avertismenul experților suedezi

Oamenii de știință suedezi de la Karolinska Instituted, universitate medicală cu sediul la Stockholm, unul dintre...

O soluție de a proteja asfaltul

Qatar. S-au inventat altfel de autostrăzi. Cum arată FOTO VIDEO

Principalele artere de circulație din capitala Qatarului, Doha, și-au schimbat culoarea: au fost vopsite...

Donald Trump a spus că o să se discute

Trump despre vizele pentru români: Este o chestiune la care ne gândim

Preşedintele american, Donald Trump, a declarat marţi, la întâlnirea cu omologul său român, Klaus...

Șeful Huawei avertizează: Compania se află între viață și moarte

Ren Zhengfei și-a sfătuit subalternii să se concentreze pe noile proiecte ale companiei, dacă nu vor să-și piardă...

Concluzia experților: Militarii chinezi sunt bine pregătiți

Război în versiune chineză. Tancurile dau năvală! VIDEO

Armata chineză a efectuat ample manevre militare în Tibet, la granița cu India. Exercițiile s-au desfășurat pe...

Răzvan Cuc a fost însoțit de ministrul Eugen Teodorovici

Podul peste Dunăre dintre Tulcea şi Brăila. Ministrul Cuc a fost pe șantier

Lucrările de realizare a podului peste Dunăre, între judeţele Brăila şi Tulcea, sunt în grafic, au...

Este o veste bună

Medicamente compensate. Ce se va întâmpla din septembrie

Persoanele care încasează pensii mai mari de 990 de lei vor beneficia, la rândul lor, de medicamente...

În renumitul Birou Oval

Preşedintele Klaus Iohannis, întâmpinat de Donald Trump la Casa Albă

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, marţi, la Casa Albă de omologul său american, Donald Trump. Este pentru a...

Cu vin franțuzesc și bere germană

Brexit: Olandezii spun adio Regatului Unit. Ce idee le-a venit

A spune adio Regatului Unit întins pe nisip şi degustând feluri de bucate europene... Ideea originală a...

Sunt 13 companii care vor să participe la proiectul din Bulgaria

Centrala nucleară de la Belene. Bătălie mare pentru acest proiect

Un număr de 13 oferte au fost depuse pentru implicarea în proiectul centralei nucleare de la Belene...

Se va vorbi despre bani

Cartierul pentru Justiție, pe agenda de lucru a ședinței de Guvern

Guvernul se întruneşte miercuri în şedinţa săptămânală, pe agenda de lucru figurând şi un...

Trump a promis că va discuta problema

Iohannis la Casa Albă. Ce i-a spus Donald Trump

Preşedintele american Donald Trump a afirmat, marţi, la întâlnirea cu omologul său român, Klaus...

Este una dintre ultimele realizări ale inginerilor ruși

Premieră militară în Rusia. Drept dovadă, au postat un filmuleț VIDEO

Fiecare se laudă cu ce poate! La o zi după ce Statele Unite au testat cu succes, spre disperarea Kremlinului, o nouă...

Evoluție mixtă la închidere la Bursa de Valori București

BVB: Valoarea tranzacţiilor a coborât la 15,4 milioane de lei

Bursa de la Bucureşti a închis cu o evoluţie mixtă a indicilor şedinţa de tranzacţionare de marţi, iar...

O idee lansată de Elon Musk cu mai bine de cinci ani în urmă

Miliardarul Elon Musk vrea să trimită bombe atomice pe Marte. De ce

Elon Musk, directorul general al companiilor SpaceX și Tesla continuă să susțină necesitatea lansării unei bombe...

Teodora Bendescu, un antreprenor interesat să facă investiții

Apa miraculoasă de la Fântâna Mare. Care sunt efectele curative. GALERIE FOTO

Povestea apei minerale din inima Moldovei, descoperită recent la Fântâna Mare, începe cu o...

Bani

10.000 de lei finanțare pentru clienții acestui operator de telefonie mobilă. Ce poți face cu banii

Orange a anunţat marţi că utilizatorii aplicaţiei Orange Money au acum la dispoziţie My Reserve, o soluţie de...

Aceeași bancă a introdus dobânzile negative

Taxă pe deponenţii bogaţi. Unde se aplică

Jyske Bank, a doua mare bancă din Danemarca, a anunţat marţi că va cere persoanelor fizice înstărite să...

Masinile parcate neregulamentar vor fi ridicate

De luni începe ridicare mașinilor parcate ilegal în București. Lista completă a străzilor

Începând de luni, 26 august, se pune în aplicare decizia administrației locale a Capitalei de a se...

Taxa auto pentru anumite masini

Taxa auto pentru București. Cine va fi scutit

Primăria București a publicat propunerea de hotărâre legată de noua taxă auto care are în vedere...

Teheran

Iranul regretă semnarea acordului din 2015

Iranul nu ar fi trebuit să accepte sub nicio formă acordul nuclear din 2015 cu puterile mondiale, a declarat luni...

Rachete nucleare

SUA au făcut primul test cu rachetă balistică cu rază medie. Reacția rușilor

Rusia a denunțat, marți, ”escaladarea tensiunilor militate” după ce SUA au anunțat primul test cu...

Gara Oravița

Prima cale ferată din România a împlinit 165 de ani. Acum este abandonată

Împlinirea a 165 de ani de la inaugurarea primului tronson de cale ferată de pe actualul teritoriu al...

Britanicii își vând cerealele înainte de Brexit

Fermierii britanici se grăbesc să îşi vândă recoltele consistente de grâu şi orz înainte de...

Probleme cu datele personale la Master Card

Scurgere de date confidențiale de la Mastercard

Mastercard se confruntă cu probleme de securitate a informațiilor celor care le utilizează un anumit tip de card.

Termocentralele nu vor mai plăti taxa pe cifra de afaceri

Profitul CE Oltenia, crește uluitoare de cinci ori mai mult

Profitul brut al Complexului Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din ţară, a crescut de...

Pengatonul lucreaza la rachete noi

Chinezii intervin în scandalul rachetelor. Ce se întâmplă cu dialogul între marile puteri

 Testul american de rachetă cu rază intermediară de acţiune va relansa cursa înarmării nucleare, a...

Pensionari

Pensia pentru limită de vârstă și cum se acordă reducerile vârstei de pensionare

Ca și până acum, pe noua lege a pensiilor, pensia pentru limita de vârstă se va cuveni celor care...

Strada surpata Foto: Captură video

O mașină a fost înghițită de o groapă apărută pe o stradă din București

O mașină a fost înghițită de un crater care s-a format marţi pe strada Dezrobirii din Bucureşti, la...

Simona Halep

Halep dă lovitura! Cum vrea să fie cea mai puternică jucătoare din circuit

Simona Halep a vorbit despre actualul său antrenor, Daniel Dobre, dar şi despre o eventuală colaborare cu Darren...

Nu rezistă tentației de a cheltui

Horoscopul celor fără bani. Zodiile care cheltuie fără să gândească

Nu toți cunosc măsura când vine vorba de cheltuieli. Unii aruncă banii în dreapta și în...

România importă masiv gaze

România importă masiv gaze naturale. Producția internă, mai scumpă

România a importat în luna iunie 2019 o cantitate de gaze de 1.479.598 MWh, de 364 de ori mai mult faţă...

191 de bicicliști au murit în anul 2017

România, cea mai periculoasă țară din UE pentru pietoni și bicicliști

România este pe primul loc în Uniunea Europeană (UE) când vine vorba de numărul bicicliştilor care...

Boris Johnson

Planul lui Johnson pentru Brexit. Ce i-a scris lui Tusk

Premierul britanic Boris Johnson i-a transmis printr-o scrsoare oficială preşedintelui Consiliului European Donal...

Diaspora nu mai are mult timp la dispozitie

Diaspora mai are 22 de zile pentru a se înregistra pe portalul www.votstrainatate.ro

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a informat marţi că numărul cetăţenilor români care s-au...

Curs. Scenariile negre prind contur, la cât a ajuns euro

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marţi, un curs de referinţă de 4,7305 lei/euro.

Casa devine o oază de liniște

Culorile care alungă energiile negative din casă. Sfatul experților

Culoarea poate fi un instrument la îndemâna oricui pentru transformarea locuinței într-un loc...

Rusia refuză spunând că nu este de competența organizației

Rusia respinge oferta unei organizații antinucleare în cazul accidentului din Arhanghelsk

Rusia a transmis marţi Organizaţiei Tratatului pentru Interzicerea Totală a Experienţelor Nucleare (CTBTO) că...

Omul de afaceri australian are o avere de 6,9 miliarde de dolari

Investiția unui miliardar australian: Un domeniu controversat

Cofondatorul companiei Atlassian, Mike Cannon-Brookes, om de afaceri care intră în top-5 al miliardarilor...

Curs valutar | Actualizat la 21-08-2019
EUR flag1 EUR = 4.7305 RON
USD flag1 USD = 4.2682 RON
GBP flag1 GBP = 5.1654 RON
CHF flag1 CHF = 4.3593 RON
AUD flag1 AUD = 2.8919 RON
DKK flag1 DKK = 0.6345 RON
CAD flag1 CAD = 3.2029 RON
HUF flag1 HUF = 0.0145 RON
JPY flag1 JPY = 0.0401 RON
NOK flag1 NOK = 0.4747 RON
SEK flag1 SEK = 0.4394 RON
XAU flag1 XAU = 206.3020 RON
Monede Crypto
1 BTC = 45600.17RON
1 ETH = 826.88RON
1 LTC = 318.92RON
1 XRP = 1.16RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 2.63% p.a.
ROBOR:
3 luni: 3.07%
6 luni: 3.16%
12 luni: 3.27%
EURIBOR:
3 luni: -0.3100%
6 luni: -0.2300%
12 luni: -0.1120%