Ministrul Sănătății. Ce se întâmplă cu importurile de medicamente
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Agentia Medicamentului cere studii ample
Agentia Medicamentului cere studii ample
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a vorbit, în cadrul dezbaterilor prilejuite de cei de-al doilea forum „HEALTH ROMÂNIA: Piața Medicamentelor din România, în fața unor provocări. Se pregătesc schimbări majore”, organizat de trustul de presă DC Media Group, din care fac parte DC News, DC Business și DC Medical, despre importul de medicamente, dar și despre ceea ce ar trebui să fie rezerva României de medicamente.

Importul paralel cred că poate fi o soluție, atâta timp cât Germania o utilizează frecvent. Mi se pare absolut normal să asigurăm pacienților noștri tratamentul din sursele legale. Una dintre sursele legale este și importul. Știți bine, anul trecut am legiferat, într-un fel, această poveste, dar a mai rămas ceva, a spus Sorina Pintea.

Și anume importul medicamentelor care, în România, se află pe lista medicamentelor compensate, trebuie să aibă aceeași cale, adică să fie rambursate. Altfel, nu văd interesul firmelor să facă asta, a explicat ministrul. 

Am promovat un act normativ care cuprindea lista medicamentelor esențiale extrase din acea listă a Organizației Mondiale a Sănătății, ea a fost discutată în comisiile de specialitate, în comisia de farmacologie, dar din păcate justiția a spus că am favoriza firmele care comercializează acele medicamente, așa că din punct de vedere legal nu am primit acel aviz.

Citește și Sorina Pintea. Avem soluții, avem și bani pentru a rezolva o serie de probleme

Prin urmare, ne-am întors la ceea ce aveam, acea listă cu medicamentele care constituie, care ar trebui să constituie rezerva României. Din păcate, ordinul acela, din punctul meu de vedere, ar fi fost cam inaplicabil, pentru că era o rezervă pentru cinci zile, ceea ce nu este corect. De aceea modificăm, astfel încât rezerva să fie cam de 10% din producția pe țară.

Desigur, veți spune că va trebui să găsim buget. Bugete există, trebuie numai să le cauți, a subliniat ministrul Sănătății. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

UE începe să lucreze la noile sancțiuni împotriva Iranului

Mai multe state membre ale UE au cerut extinderea...

UE vrea ratificarea unui tratat împotriva pescuitului abuziv

Uniunea Europeană și guvernele a 13 țări au îndemnat...

FMI încearcă să calmeze "optimismul exagerat" al pieţelor

Fondul Monetar Internaţional a transmis un avertisment...

Bulgari a dezvăluit cel mai subțire ceas din lume VIDEO

Poate una dintre trăsăturile specifice sau ciudățeniile...

Ceasurile elvețiene iau cu asalt India

Producătorii de ceasuri elvețieni lansează un atac...

PANZANI dorește să intre la Bursa de Valori din Amsterdam

Fondul de investiții CVC a anunțat că vrea să se alăture...

Băncile europene cer să fie declarate sectoare strategice

Băncile europene fac un apel către Uniunea Europeană...

Cum pot fi lansate noi cazinouri în România?

În jocurile de noroc, concurența este un element...


pixel