Ministrul Muncii: Numărul dosarelor de recalculare a pensiilor a scăzut la jumătate
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Ministrul Muncii spune că angajații vor putea sta în șomaj tehnic prin rotație
Ministrul Muncii spune că angajații vor putea sta în șomaj tehnic prin rotație
Numărul dosarelor de recalculare a pensiilor a scăzut la jumătate, în ultimele două săptămâni, de la 14.452 la 8.767, iar 20% provin din Bucureşti, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Violeta Alexandru, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.

'La două săptămâni de la prima situaţie pe care am cerut-o Casei Naţionale de Pensii cu privire la cauzele întârzierii în recalcularea dosarelor de pensii, o situaţie semnalată de sute, mii de pensionari, rezultatele acestui demers arată că numărul a scăzut la jumătate.

Ministrul Muncii: Avem o problemă în sistem

Situaţia mi-a fost prezentată detaliat faţă de primul moment al evaluării pe care am făcut-o şi mi-a arătat că, faţă de 14.452 de dosare cu termene mult depăşite faţă de cele 45 de zile prevăzute în lege, am ajuns astăzi la 8.767. Ceea ce vă arată că ne apropiem de jumătatea numărului total de pensii întârziate în recalculare. Subliniez faptul că observ o atitudine în general cooperantă din partea directorilor Caselor locale de pensii', a spus Violeta Alexandru.

Ministrul de resort a susţinut, totodată, 43% din totalul dosarelor de recalculare a pensiilor care au întârzieri se găsesc în Alba Iulia, iar 20% în Bucureşti.

'Cu toate acestea, constat că persistă o problemă serioasă în Alba Iulia, unde există 43% din numărul de 8.767 de dosare restante la recalcularea pensiei. Avem o situaţie delicată care trenează de cinci ani de zile, de când o parte dintre angajaţi au fost implicaţi într-o serie de activităţi suspecte de corupţie. Situaţia nu au fost rezolvată în aceşti cinci ani, deşi se cunoaşteau problemele din Alba. Îmi atrage atenţia şi situaţia în continuare serioasă de la nivelul Bucureştiului, unde se găseşte 20% din cifra reprezentând restanţe. Aici, constat pe baza mesajelor pe care le primesc de la pensionari că avem, per ansamblu, o problemă de management la nivelul Caselor locale de pensii din sectoare şi la nivelul celei din Ilfov. Aceasta va fi a doua mea mare prioritate, separat de Casa de la Alba', a menţionat Violeta Alexandru.

Aceasta a adăugat că întârzierile existente la dosarele de recalculare a pensiilor a fost o strategie deliberată din partea fostei guvernări 'tocmai pentru că urmează să fie implicaţii financiare pe care PSD nu a dorit să şi le asume'.

'Faptul că am cerut respectarea termenului legal şi că m-am implicat personal pentru a cere periodic situaţii privind modul în care se lucrează şi modul în care se recuperează întârzierile despre care v-am vorbit în aceste săptămâni, mi-a ridicat următoarea situaţie, pe care o voi prezenta astăzi în şedinţa de Guvern. Este vorba despre generarea, prin încheierea dosarelor de recalculare, a nevoii de a primi fonduri suplimentare în vederea acoperirii acestor costuri. Înclin să cred că problema, fiind cunoscută de mai multă vreme, pentru că sunt dosare întârziate de jumătate de an, de trei sferturi de ani, de peste un an, a fost o strategie deliberată de a se prelungi perioada finalizării recalculării pensiilor, tocmai pentru că urmează să fie implicaţii financiare pe care PSD nu a dorit să şi le asume. Aş vrea să asigur toate aceste persoane că, în urma procesului de recalculare, vor primi sumele la care au dreptul şi că le voi reprezenta interesele legitime în şedinţa de Guvern de astăzi pentru a putea suplimenta bugetul Casei Naţionale în vederea trimiterii banilor pe care just îi merită pensionarii care au făcut obiectul dosarelor de recalculare. Lucrurile merg în direcţia bună, dar încă suntem departe', a subliniat ministrul.

La jumătatea lunii noiembrie, Ministerul Muncii anunţa că 45.252 de dosare de recalculare a pensiilor sunt întârziate 'unele şi până la 6 luni'.

'Problemele privind recalcularea pensiilor, dar şi posibile soluţii, discutate de ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale cu directorii executivi ai caselor teritoriale de pensii. 45.252 de dosare de recalculare a pensiilor sunt întârziate conform statisticii Casei Naţionale de Pensii Publice la nivelul lunii septembrie. Dintre acestea, unele ajung şi până la 6 luni de întârziere, iar media întârzierilor este între 1 şi 3 luni', se menţiona într-un comunicat al ministerului de resort. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Bosch avertizează asupra unui posibil nou val de concedieri

Orice reduceri de personal vor fi efectuate "cu simţul...

Mai multe servicii BRD nu vor fi disponibile. Anunţul băncii

BRD anunţă noi lucrări de mentenanţă a sistemelor...

De ce România riscă să piardă banii din PNRR. Răspunsul MIPE

Comisarul european Celine Gauer, responsabil în cadrul...

Alți doi Arnault intră în board-ul grupului LVMH

În vârstă de 31 și 29 de ani, Alexandre și Frédéric...

Prețul petrolului s-a stabilizat după o scădere abruptă

Prețurile la cele două referințe de petrol au recuperat...

CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar

CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la...

Miliardarul care râvnește la Royal Mail, Poșta britanică

Este vorba de miliardarul ceh Daniel Kretinsky care a...


pixel