Ministrul Finanțelor, despre DEFICITUL BUGETAR: Toate cifrele au fost date peste cap
05 apr, 22:59, de  Dana Mihai
Deficitul bugetar în primul trimestru din 2021 este cu 0,4% mai mic faţă de cel din perioada similară a anului trecut, datorită colectării din martie, a declarat, luni seara, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.
Ajutor de stat aprobat
Ajutor de stat aprobat


"Lunile ianuarie şi februarie de anul trecut nu au fost luni de pandemie. Anul acesta sunt luni de pandemie, sunt luni cu cheltuieli suplimentare, de toate tipurile, nu numai medicale, pentru că anul trecut au fost şi creşteri de salarii şi creşteri de pensii care nu au fost reflectate în primele două luni ale anului, dar sunt reflectate în primele două luni ale anului acesta. Vestea bună pe care vreau să v-o dau este că, totuşi, o să vedeţi datele consolidate din martie care arată foarte bine. Adică deficitul pe trimestrul I 2021 raportat la deficitul pe 2020 scade cu 0,4%. Este o scădere de deficit balansată de rezultatele de colectare din martie. Ca atare, per total, o să vedeţi un rezultat bun raportat la anul trecut, deşi suntem în pandemie", a spus Nazare, la Antena 3.

Nazare: Finanţarea pentru loturile 2, 3 şi 4 din Autostrada Sibiu-Piteşti este pregătită

În ceea ce priveşte creşterea datoriei publice, ministrul Finanţelor a subliniat că a avut loc în toate statele membre, nu doar în România, din cauza efectelor pandemiei.

"Cu toţii ne-am confruntat cu o pandemie. Toate cifrele au fost date peste cap şi evident toate statele au apelat la împrumuturi. De ce au apelat la împrumuturi? Pentru că împrumuturile acoperă deficitele. De ce au crescut deficitele? Pentru că au fost cheltuieli imense neprevăzute care au ţinut de modul în care a avut efect pandemia în economie în general şi de cheltuielile suplimentare în sistemul de sănătate", a explicat şeful de la Finanţe.

Deficitul bugetului consolidat a urcat la 1,14% din Produsul Intern Brut după primele două luni ale acestui an, de la 0,33% din PIB în ianuarie 2021 şi 0,73% din PIB în aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor publicate de MF.

"Execuţia bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2021 s-a încheiat cu un deficit de 12,76 miliarde de lei (1,14% din PIB). Sume în valoare de 4,18 miliarde de lei (0,37% din PIB) au fost lăsate în mediul economic prin rambursări de TVA, investiţii şi cheltuieli excepţionale alocate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19. Astfel, în perioada ianuarie-februarie 2021, restituirile de TVA au fost cu 1,11 miliarde de lei mai mari decât nivelul perioadei ianuarie-februarie 2020 pentru susţinerea lichidităţii în sectorul privat, iar cheltuielile de investiţii au fost cu 0,88 miliarde de lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent şi plăţile cu caracter excepţional generate de epidemia COVID-19 au fost de 2,19 miliarde de lei", precizează Ministerul Finanţelor Publice.

Ştiri Recomandate

UE cere într-un târziu limitarea călătoriilor în India

Comisia Europeană solicită statelor membre UE să ia măsuri coordonate pentru a restrânge în continuare temporar...

Rusia intervine în conflictul dintre Israel și palestinieni

Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a cerut miercuri o reuniune de urgenţă a Cvartetului pentru Orientul...

Ministrul Sănătății, afirmație șocantă despre morții de COVID-19

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a explicat, miercuri, că diferențele dintre raportările privind decesele de...

Fostul rege al Spaniei, vizat de o nouă anchetă a fiscului

Acesta este un nou caz care ar putea ajunge să afecteze Coroana Spaniei. Autoritățile fiscale spaniole au deschis o...

Florin Cîțu, în pas cu moda. Cât costă tenișii cu care a jucat fotbal

Florin Cîțu a fost în vizită de  verificare la o școală din Satu Mare, unde a jucat un meci de fotbal cu elevii de...

Boris Johnson, prins cu datorii neplătite

Premierul britanic Boris Johnson, condamnat de un tribunal în octombrie să plătească o datorie de 535 de lire (624...

Transferurile de bani au depășit investițiile în aceste țări

Transferurile de bani spre ţările cu venituri mici şi medii ale cetăţenilor care lucrează peste hotare au rezistat...

Avionul lui Ceaușescu se vinde. Prețul ridicol de la care pleacă licitația

Avionul prezidenţial al lui Nicolae Ceauşescu - Rombac "Super One-Eleven", va fi scos la vânzare la preţul de...

Curs valutar | Actualizat la 13-05-2021
EUR flag1 EUR = 4.9263 RON
USD flag1 USD = 4.0599 RON
GBP flag1 GBP = 5.7396 RON
CHF flag1 CHF = 4.4905 RON
AUD flag1 AUD = 3.1684 RON
DKK flag1 DKK = 0.6625 RON
CAD flag1 CAD = 3.3591 RON
HUF flag1 HUF = 0.0138 RON
JPY flag1 JPY = 0.0373 RON
NOK flag1 NOK = 0.4914 RON
SEK flag1 SEK = 0.4871 RON
XAU flag1 XAU = 239.3755 RON
Monede Crypto
1 BTC = 203522.95RON
1 ETH = 15927.19RON
1 LTC = 1348.17RON
1 XRP = 5.39RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 1.67% p.a.
ROBOR:
3 luni: 1.54%
6 luni: 1.66%
12 luni: 1.74%
EURIBOR:
3 luni: -0.5330 %
6 luni: -0.5130 %
12 luni: -0.4810 %