Ministrul finanțelor a explicat cum e cu împrumuturile României
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Ministerul Finanţelor Publice
Ministerul Finanţelor Publice
România s-a împrumutat, în 21 ianuarie, 3 miliarde de euro de pe piaţa externă, prin două emisiuni de obligaţiuni cu scadenţe la 12 şi la 30 de ani, iar pentru scadenţa la 12 ani ţara a obţinut cel mai ieftin cost din istorie, a anunţat marţi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

Potrivit acestuia, economiile la buget realizate prin cele două emisiuni au fost de 22 milioane de euro.

"O ţară ca România care are deficit bugetar trebuie să se împrumute. Vreau să vorbesc despre emisiunile de obligaţiuni din 21 ianuarie. Da. Ne-am împrumutat de pe pieţele internaţionale şi azi pot să vorbesc despre acest împrumut de 3 miliarde de euro, la 12 şi la 30 de ani. Partea bună este că la 12 ani ne-am împrumutat la cel mai redus cost din istorie, la 2%, şi la 30 de ani ne-am împrumutat cu 1,65 procente mai ieftin decât ce s-a împrumutat guvernul anul trecut. Economiile la buget doar din aceste două emisiuni sunt împreună, şi informaţia este deja la comisia economică de la Senat, de 22 milioane de euro. Am împrumutat mai ieftin faţă de ce se împrumuta până acum", a precizat ministrul Finanţelor într-o conferinţă de presă.

Citește și Cîțu a acceptat să lucreze pe bani mai puțini

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel