Ministrul Cuc, despre greaua moștenire la Transporturi
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Sfatul ministrului Cuc: Stați mai mult pe șantiere
Sfatul ministrului Cuc: Stați mai mult pe șantiere
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat marţi seară că pleacă din minister cu "sentimentul de mare satisfacţie", pentru că s-a muncit mult, se lucrează pe autostrăzi şi că în acest minister nu există "o grea moştenire".

"Voi pleca din minister cu sentimentul de mare satisfacţie, pentru că s-a muncit mult. S-au lansat proiecte de peste 10 miliarde de euro, avem autostrăzi construite, şantierele duduie, deci se munceşte, dar asta a fost rodul echipei pe care am coordonat-o şi al faptului că m-am implicat personal, am stat numai pe şantiere. Eu sunt convins că oricine va veni la minister nu va fi atât de inconştient încât să nu susţină mediul economic românesc. Sper lucrul acesta. Oricum, sunt parlamentar, voi veghea lucrul acesta din parlament, pentru că ştiu ce las în urmă", a declarat ministrul Cuc.

Acesta a precizat că nu există autostradă pe care să nu se lucreze, sperând că toate proiectele de infrastructură vor fi duse mai departe.

"De dimineaţă am fost la Piteşti-Sibiu, la Boiţa, s-a început construcţia, cea mai aşteptată autostradă, ei, bine, acum nu mai ştiu care e cea mai aşteptată, pentru că aşteptată e şi Ploieşti-Braşov, şi Autostrada Transilvania. Se lucrează. Nu există autostradă pe care să nu se lucreze. Eu sper ca infrastructura să nu devină un element de ambiţie. Tot ceea ce s-a lansat trebuie să meargă mai departe, pentru că avem bani, avem fonduri europene, avem constructori buni, trebuie crescut mediul românesc. Sunt convins că unii vor acuza greaua moştenire. Dacă aş fi lăsat ce mi-au lăsat mie tehnocraţii... La Transporturi nu există o grea moştenire. Poate exista doar incompetenţă din partea celor care vin. Mai mult nu poate fi vorba", a răspuns ministrul unei întrebări.

Citește și CNAIR rămâne fără 16 directori. De dragul performanței

Solicitat să spună dacă ar dori să dea nişte sfaturi celor care îi vor urma la conducerea ministerului, Răzvan Cuc a menţionat ce este important să fie prezenţi pe şantiere..

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Bosch avertizează asupra unui posibil nou val de concedieri

Orice reduceri de personal vor fi efectuate "cu simţul...

Mai multe servicii BRD nu vor fi disponibile. Anunţul băncii

BRD anunţă noi lucrări de mentenanţă a sistemelor...

De ce România riscă să piardă banii din PNRR. Răspunsul MIPE

Comisarul european Celine Gauer, responsabil în cadrul...

Alți doi Arnault intră în board-ul grupului LVMH

În vârstă de 31 și 29 de ani, Alexandre și Frédéric...

Prețul petrolului s-a stabilizat după o scădere abruptă

Prețurile la cele două referințe de petrol au recuperat...

CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar

CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la...

Miliardarul care râvnește la Royal Mail, Poșta britanică

Este vorba de miliardarul ceh Daniel Kretinsky care a...


pixel