Ministrul Agriculturii: 20 de milioane de euro pentru tinerii fermieri
Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Fermier: Vorbim de o TRIPLARE a preturilor la îngrășămintele chimice / Problema este chiar de VIAȚĂ și de MOARTE
Fermier: Vorbim de o TRIPLARE a preturilor la îngrășămintele chimice / Problema este chiar de VIAȚĂ și de MOARTE
Măsura privind sprijinul acordat pentru instalarea tinerilor fermieri are 20 de milioane de euro pentru cetăţenii români din afara graniţelor ţării, care se instalează pentru prima dată ca şefi de exploataţie, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, într-o conferinţă de presă.

"Astăzi, 15 iulie, lansăm măsura "Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri". Această măsură s-a derulat pe perioada 2014-2020 tocmai pentru a revigora agricultura în zone care sunt depopulate sau care au constrângeri naturale şi pentru a preîntâmpina fenomenul de îmbătrânire. Vreau să vă spun că, până acum, au aplicat 10.230 de beneficiari, dintre care 7.520 au încheiat măsura, iar restul sunt în proceduri. Tocmai de aceea am suplimentat, fiind o măsură accesată, banii s-au consumat, am notificat Comisia şi am mutat bani de la alte măsuri neaccesate, încă 43 de milioane de euro pentru acest an. De data aceasta am împărţit alocarea în modul următor: 20 de milioane de euro pentru tineri fermieri, cetăţeni români din afara graniţelor ţării, care se instalează pentru prima dată ca şefi de exploataţie. O să vedeţi în ghid aceleaşi criterii legate de cursurile pe care le-au absolvit în domeniul agricol, dar şi dacă au avut un loc de muncă în ţări membre UE sau ţări terţe în domeniul agricol. Ei vor putea să depună cereri de finanţare", a spus Oros.

Adrian Oros va corecta "abuzurile" unor retaileri care au introdus taxe suplimentare

Potrivit sursei citate, sprijinul acordat este de 50.000 de euro pentru exploataţiile între 30.000 şi 50.000 de euro valoare producţie standard şi de 40.000 de euro pentru exploataţiile între 12.000 şi 29.999 valoarea producţie standard. "Este o sumă forfetară în două tranşe: 75% la semnarea contractului de finanţare şi încă 25% la finalul implementării proiectului care durează între 3 şi 5 ani, cum îşi fac dânşii planul de dezvoltare", a adăugat ministrul Agriculturii.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a lansat miercuri sesiunea de primire a solicitărilor de finanţare pentru submăsura 6.1 "Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri" din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020).

Sesiunea se desfăşoară în intervalul 15 iulie, ora 9:00 - 15 octombrie 2020, ora 16:00 sau până la epuizarea fondurilor alocate acestei sesiuni.

Fondurile totale disponibile prin submăsura 6.1 pentru sesiunea din acest an sunt în valoare de 43.022.207 euro, din care 20.000.000 euro reprezintă alocarea pentru tinerii fermieri din diaspora. Este prima dată în acest exerciţiu financiar, 2014 - 2020, când există o alocare distinctă pentru tinerii fermieri din afara graniţelor ţării.

Potrivit AFIR, pragul de calitate pentru prima etapă lunară (15 iulie - 15 august) este de 90 de puncte şi scade la 85 de puncte pentru a doua etapă (16 august - 15 septembrie), iar pragul minim de depunere este de 25 de puncte, aferent perioadei 16 septembrie - 15 octombrie 2020.

Sprijinul public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este 100% nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro în funcţie de dimensiunea exploataţiei agricole. Dimensiunea exploataţiei agricole se poate calcula şi prin noua aplicaţie pusă la dispoziţia publicului pe pagina de internet a AFIR - http://so.afir.info/.

Cererile de finanţarea se realizează conform Ghidului solicitantului şi anexelor aferente acestuia, disponibile gratuit pe www.afir.info, la secţiunea "Investiţii PNDR" în pagina dedicată submăsurii 6.1, iar depunerea documentaţiei se realizează on-line, pe pagina oficială de internet a Agenţiei.

Depunerea cererilor de finanţare se poate opri înainte de termenul limită (15 octombrie 2020, ora 16:00), dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse (care au un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate) atinge plafonul de 150% din alocarea sesiunii. AFIR precizează că în primele 5 zile calendaristice ale etapelor de depunere nu se aplică această prevedere şi sesiunea rămâne deschisă chiar dacă suma alocată a fost epuizată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel