Microsoft: Datele clienților din UE nu mai pleacă nicăieri
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
O decizie de ultimă oră
O decizie de ultimă oră
Clienţii comerciali sau cei din sectorul public din Uniunea Europeană (UE) ai Microsoft vor putea să proceseze şi să-şi stocheze toate datele pe teritoriul comunitar, se arată într-un comunicat al companiei, transmis vineri AGERPRES.

"Cu alte cuvinte, aceste date nu vor mai fi transferate în afara UE, iar acest angajament se va aplica tuturor serviciilor esenţiale Microsoft cloud - Azure, Microsoft 365 şi Dynamics 365. Implementarea acestor măsuri este în desfăşurare, iar toate acţiunile necesare vor fi finalizate până la sfârşitul anului viitor. Acest plan a fost denumit 'EU Data Boundary for the Microsoft Cloud' (Graniţa digitală UE pentru Microsoft Cloud). Acest nou proiect este construit pe portofoliul existent de soluţii şi angajamentele luate deja privind protecţia datelor clienţilor companiei, iar noul proiect este un pas adiţional prin care Microsoft le răspunde clienţilor săi europeni care îşi doresc să aibă mai multe garanţii şi facilităţi privind stocarea şi procesarea datelor. În lunile următoare, Microsoft va continua consultările cu clienţii şi autorităţile de reglementare cu privire la acest plan, inclusiv în ceea ce priveşte schimbările necesare în cazul unor circumstanţe unice, precum securitatea cibernetică, şi va continua aceste demersuri ţinând cont de sugestiile acestora", precizează gigantul american.

Potrivit sursei citate, serviciile Microsoft cloud existente respectă şi depăşesc, deja, recomandările Uniunii Europene, în sensul că toţi clienţii comerciali şi cei din sectorul public aveau opţiunea de a-şi stoca datele în Uniune.

De asemenea, multe servicii Azure cloud pot fi configurate pentru prelucrarea datelor în Uniunea Europeană.

"În plus, compania utilizează soluţii robuste de criptare şi de izolare a datelor, conforme cu actualele norme de reglementare. Multe dintre serviciile Microsoft le asigură clienţilor controlul în ceea ce priveşte criptarea datelor lor, prin utilizarea unor chei/soluţii de securitate gestionate autonom, compania protejând aceste date împotriva accesului necorespunzător din partea oricărui guvern din lume. Compania a început deja lucrările de proiectare, astfel încât să poată stoca şi prelucra fără a părăsi teritoriul digital al UE toate datele cu caracter personal ale clienţilor comerciali şi din sectorul public, dacă aceştia doresc asta, prin intermediul serviciilor sale cloud. Acest plan include orice date cu caracter personal din datele de diagnostic şi datele generate de servicii, şi date personale pe care compania le utilizează pentru a oferi asistenţă tehnică. În plus, compania va extinde posibilităţile de control autonom, precum Lockbox şi procesul de criptare a datelor gestionat de client, la nivelul tuturor serviciilor Microsoft cloud", spun reprezentanţii Microsoft.

Compania susţine, totodată, că va integra aceste soluţii, din cadrul proiectului "Graniţa digitală a UE", cu serviciile sale cloud esenţiale pentru a îmbunătăţi ofertele sale actuale, iar în această toamnă va organiza "EU Cloud Customer Summit", pentru a oferi mai multe informaţii despre acest proiect.

Citește și Cel mai mare avion din lume, a afectuat al doilea zbor VIDEO

Planul anunţat de Microsoft face parte din angajamentul pe care compania şi l-a asumat în raport cu viziunea UE pentru o "Europă pregătită pentru era digitală" (Europe Fit for the Digital Age) şi, în acelaşi timp, este o recunoaştere a rolului pe care sectorul tehnologic trebuie să îl joace pentru a sprijini Europa să îşi atingă obiectivele digitale.

În acelaşi timp, compania va înfiinţa un Centru de Excelenţă pentru Ingineria Soluţiilor de Confidenţialitate (Privacy Engineering Center of Excellence) în Dublin, pentru a-şi îndruma clienţii europeni în alegerea soluţiilor potrivite de protecţie a datelor, inclusiv în ceea ce priveşte respectarea cerinţelor de reglementare.

Un alt angajament al Microsoft se referă la contribuţia pe care vrea să o aducă la crearea "Tech Fit 4 Europe".

În anul 2009, compania americană a deschis primul său Centru de date din Europa, iar iniţiativa "Graniţa digitală a UE pentru Microsoft Cloud" va fi susţinută de centrele de date pe care Microsoft le-a anunţat sau pe care le operează, în prezent, în 13 ţări: Austria, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Spania, Suedia şi Elveţia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Cum cad românii victime ale fraudelor online. Raport Revolut

Revolut prezintă primul său raport global despre...

Google face o nouă investiție majoră într-un centru de date

Google a ales Olanda pentru noul său centru de date în...

Tranzacţie pe piaţa românească de software

Adnumus intermediază cu succes achiziția de către Eleco...

Comic Con Romexpo 2024. Explozia culturii "Pop&Geek"

Comic Con București 2024 a fost un eveniment dedicat...

Modificare a Codului Muncii, în Senat. Schimbările propuse

A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru...

Proiect pentru creşterea contribuţiei la Pilonul II

A fost depusă la Senat o propunere legislativă privind...

Cine se află în spatele mărcii de pantofi Jacques Solovière?

Jacques Soloviere. Un nume care te duce cu gândul la un...

Legea ANL a suferit schimbări majore

Legea ANL a fost recent modificată substanțial.

Ora adevărului pentru patru din cei Șapte Magnifici

Tesla, Meta, Microsoft și Alphabet își vor publica,...


pixel