Michelle Obama vicepreședinte al SUA? Joe Biden ar alege-o fără ezitare
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Michelle Obama vicepreședinte al SUA? Joe Biden ar alege-o fără ezitare
Michelle Obama vicepreședinte al SUA? Joe Biden ar alege-o fără ezitare
Fanii fostei Prime Doamne a SUA Michelle Obama nu renunţă, nici în ultimul moment, să încerce să o convingă să devină colegă de echipă a candidatului democrat la preşedinţie Joe Biden în cursa pentru Casa Albă, unde, dacă Biden ar câştiga alegerile din noiembrie, Michelle ar reveni de această dată ca vicepreşedinte al Statelor Unite, relatează joi dpa.

Joe Biden, care urmează să ia o decizie zilele acestea privind candidatul său la vicepreşedinţie, "trebuie să vină cu cel mai puternic ticket posibil pentru a obţine o victorie zdrobitoare, care nu doar să-l înlăture pe Donald Trump din funcţie, ci să şi arunce spiritul neamerican al trumpismului la coşul de gunoi al istoriei", îndeamnă într-o scrisoare deschisă comitetul de susţinere a dnei Obama pentru postul de vicepreşedinte, între semnatari numărându-se şi actorul premiat cu Oscar Louis Gossett Jr.

Tandemul Biden-Michelle Obama creşte şi şansele ca democraţii să recupereze controlul asupra Senatului, notează comitetul.

Joe Biden a promis să aleagă o femeie pentru postul de vicepreşedinte, iar multe dintre potenţialele candidate sunt de culoare.

Întrebat în aprilie ce ar face dacă Michelle Obama şi-ar exprima interesul pentru a-i fi coechipier, Biden a afirmat că ar alege-o "fără ezitare".

SUA vor să cumpere tot vaccinul din lume? Decizia Washingtonului

Dar, deşi este evident foarte iubită şi capabilă să atragă voturi - în 2019 un sondaj YouGov a desemnat-o drept cea mai admirată femeie din lume, depăşindu-le pe Angelina Jolie şi Oprah Winfrey -, Michelle Obama a spus în repetate rânduri că nu vrea să candideze, începând din martie 2016, când, înainte de încheierea celui de-al doilea mandat de preşedinte al lui Barack Obama, ea a afirmat clar că nu intenţionează să se întoarcă la Casa Albă. "Nu voi candida la preşedinţie. Nu, n-am să fac asta", a declarat ea atunci în faţa unui auditoriu vizibil dezamăgit, şi nu s-a răzgândit de atunci, cel puţin public.

Fosta Primă Doamnă a explicat că poate face mai multe pentru societate rămânând în afara politicii. În 2018, ea a lansat asociaţia nonprofit When We All Vote, vizând încurajarea participării la vot a tinerilor, iar în acelaşi an şi-a lansat cartea de memorii devenită bestseller "Becoming".

Comitetul de susţinere a candidaturii sale la vicepreşedinţie recunoaşte în scrisoare că sunt şi alte persoane "calificate" pentru această funcţie şi că va susţine în final pe oricine va fi nominalizat.

În afară de faptul că pare foarte improbabil ca Michelle să accepte o eventuală invitaţie din partea lui Biden, în mai, ziaristul şi scriitorul Michael Arceneaux a pledat în revista Essence, având ca public-ţintă femeile afro-americane, ca fosta Primă Doamnă a SUA să fie lăsată în pace.

"Michelle Obama nu vrea să fie preşedinte. Şi având în vedere halul în care se află America în acest moment, nici nu e de mirare. Propun să o lăsăm pe dna Obama în pace. Trebuie să-i respectăm dorinţa de a încerca să schimbe lucrurile în bine din afara politicii oficiale. Şi-a câştigat acest drept", a scris Arceneaux.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Tesla promite că va fabrica maşini mai ieftine

Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel