Metroul din Drumul Taberei. S-au mai semnat niște hârtii
Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Ar trebui să fie penultimul pas
Ar trebui să fie penultimul pas
Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a anunţat că membrii Comisiei Centrale de Recepţie la terminarea lucrărilor de la magistrala M5 şi cei ai Comisiei de Punere în Funcţiune (PIF) au semnat procesele-verbale în urma cărora această magistrală de metrou poate fi dată în exploatare şi, totodată, în trafic cu călători, conform unui comunicat al MTIC

"Vineri s-au semnat cele două procese-verbale de către comisiile de specialitate, şi anume, cel de recepţie la terminarea lucrărilor şi cel de punere în funcţiune (PIF) a acestui obiectiv. După îndeplinirea tuturor procedurilor administrative, care au mai rămas de efectuat de către beneficiar, urmează să stabilim momentul la care metroul poate fi dat în exploatare cu călători", a afirmat ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.

Citește și Cât plătește Metrorex pentru întreținerea ramelor de metrou

Oficialul a adăugat: "Suntem acum în situaţia în care pot să afirm cu certitudine că în curând bucureştenii pot să folosească cel mai aşteptat mijloc de transport din această zonă, şi anume, metroul din drumul Taberei. A fost o muncă titanică, începută din prima zi a mandatului meu de ministru, pentru a putea să le ofer bucureştenilor, din zona Drumul Taberei şi nu numai, ceea ce aşteptau de atâţia ani. Mulţumesc tuturor acelora care au făcut posibil să ajungem astăzi la acest deznodământ extrem de fericit pentru bucureşteni". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel