Mesajul Australiei pentru China: Vom lupta cu putere
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Piața vinului în România în SCĂDERE cu 5,5%
Piața vinului în România în SCĂDERE cu 5,5%
Australia a anunţat vineri că este ''extrem de dezamăgită'' de decizia Chinei de a impune taxe suplimentare pentru vinul australian, aceasta fiind o escaladare a tensiunilor diplomatice dintre cele două ţări, relatează Reuters şi AFP.

''Decizia de astăzi este o problemă serioasă cu privire la dezvoltare şi una împotriva căreia Australia va lupta cu putere'', a declarat ministrul australian al Agriculturii, David Littleproud, care intenţionează se sesizeze Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).

''Guvernul australian respinge categoric orice afirmaţie potrivit căreia producătorii noştri de vin cauzează prejudicii în
China şi continuăm să credem că nu există niciun fel de bază sau dovezi pentru aceste afirmaţii'', a precizat ministrul.

Citește și Shanghai a DETRONAT Londra! Află despre ce e vorba

Într-un comunicat, Ministerul Comerţului din China a indicat că o anchetă preliminară arată că industria viticolă chineză a suferit un ''prejudiciu important'' din cauza unui dumping pentru vinul australian. Începând de sâmbătă, importurile de vin australian vor fi supuse unor taxe suplimentare între 107,1 şi 212,1%, se precizează în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

BNR: Câţi bani au românii în depozitele bancare

Banca Naţională a României a publicat cifrele privind...

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor începe în luna...

Florin Georgescu (BNR): Avem un capitalism semi-socialist

Asociaţii şi acţionarii companiilor au bani să le...

ANPC verifică magazinele online Temu și Shein

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...

Directorul JPMorgan, vești bune despre economia americană

Anul trecut, banca pe care o conduce Jamie Damon, a...

Deturnare de ... aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra

Nu a durat mult până când cineva a găsit o modalitate de...

Cum poate achiziționa China cipurile Nvidia interzise

Altfel spus, nimic nu este imposibil.

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Șoferii pot achita Rovinieta pentru 10 zile prin SMS

O veste bună vine pentru șoferii care au nevoie de...


pixel