Medicii vor salva economia lumii! Este verdictul economiștilor
Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Premierul francez Edouard Philippe a declarat miercuri că angajaţii din sistemul de sănătate în regiunile cele mai afectate de COVID-19 vor primi câte o primă de 1.500 de euro
Premierul francez Edouard Philippe a declarat miercuri că angajaţii din sistemul de sănătate în regiunile cele mai afectate de COVID-19 vor primi câte o primă de 1.500 de euro
Numai medicii, singurii care luptă cu adevărat împotriva răspândirii noului coronavirus, vor putea salva de la dezastru piețele materiilor prime și financiare. Economiștii nu cred nici în puterea de înțelegere a țărilor care fac parte din alianța OPEC+ și nici eficiența măsurilor deja adoptate sau preconizate de băncile centrale mondiale. 

Analiștii sunt sceptici în privința capacității alianței OPEC+ (țările membre ale cartelului petrolului plus alți mari producători de petrol din lume, inclusiv Rusia) de a inversa trendul pieței petrolului, aflată foarte aproape de cel mai negru scenariu din întreaga sa istorie. Sunt experți care estimează că, fără o minune, fără o manevră absolut inedită, prețul petrolului ar putea coborî sub 10 dolari/baril. Alții au mers și mai departe și nu au exclus chiar un preț 0.

În egală măsură, analiștii nu cred că infuziile de capital vor are darul de a stopa degradarea economiilor, în condițiile în care nimic nu merge, practic. La fel cum nu va putea fi oprit haosul de pe piețele financiare și de mărfuri.

”Chiar dacă OPEC+ vor reduce cotele de producție cu 10 milioane de barili pe zi, un record absolut, va fi insuficient pentru a salva piețe, cred analiștii băncii americane Goldman Sachs, potrivit cărora efectul acestei măsuri va dura o săptămână, cel mult două.

Citește și Saxo Bank spune lucrurilor pe nume: 2020 este un an pierdut

În aceste condiții, explică economiștii, numai medicii sunt cu adevărat în stare să repună planeta în mișcare. Oamenii în halate albe, ajunși acum în prima linie a frontului împotriva covid-19, sunt acum stăpânii tuturor piețelor. Doar rezultatele muncii lor îi vor putea convinge pe investitori că speranța încă există. Iar imediat după medici vin cercetătorii, oamenii de știință care caut un tratament, un remediu, un leac, un vaccin împotriva noului coronavirus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Florin Georgescu (BNR): Avem un capitalism semi-socialist

Asociaţii şi acţionarii companiilor au bani să le...

ANPC verifică magazinele online Temu și Shein

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...

Directorul JPMorgan, vești bune despre economia americană

Anul trecut, banca pe care o conduce Jamie Damon, a...

Deturnare de ... aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra

Nu a durat mult până când cineva a găsit o modalitate de...

Cum poate achiziționa China cipurile Nvidia interzise

Altfel spus, nimic nu este imposibil.

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Șoferii pot achita Rovinieta pentru 10 zile prin SMS

O veste bună vine pentru șoferii care au nevoie de...

Adunarea generală a L’Oréal, „un start-up vechi de un secol”

Numărul unu mondial al produselor de frumusețe a...

Cum cad românii victime ale fraudelor online. Raport Revolut

Revolut prezintă primul său raport global despre...

Google face o nouă investiție majoră într-un centru de date

Google a ales Olanda pentru noul său centru de date în...

Tranzacţie pe piaţa românească de software

Adnumus intermediază cu succes achiziția de către Eleco...


pixel