Marile magazine au case prioritare pentru persoanele vârstnice
Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Marile lanţuri de magazine au alocat case prioritare în anumite intervale orare pentru persoanele de peste 65 de ani
Marile lanţuri de magazine au alocat case prioritare în anumite intervale orare pentru persoanele de peste 65 de ani
Marile lanţuri de magazine au alocat case prioritare în anumite intervale orare pentru persoanele de peste 65 de ani, informează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), într-un comunicat remis miercuri.

"În marile lanţuri de magazine au fost luate măsuri speciale care prevăd alocarea unor case prioritare, în anumite intervale orare, pentru persoanele de peste 65 de ani, precum şi pentru angajaţii Ministerului Afacerilor Interne sau medici şi asigurarea unui flux special ghidat, în aceste situaţii, fiind realizate afişe de marcaj vizibile, cu anunţuri clare şi mesaje de avertizare", se precizează în comunicatul ANPC.

Vești proaste pentru români! Ce îi așteaptă în această perioadă

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) au continuat videoconferinţele periodice, în contextul respectării măsurilor luate pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, transmite ANPC.

Autoritatea aminteşte că Ordonanţa Militară nr. 4 prevede că "operatorii economici care comercializează alimente şi produse de strictă necesitate şi care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile dispuse prin ordonanţe militare în perioada stării de urgenţă îşi vor organiza programul de lucru pentru a facilita şi a asigura, cu prioritate, accesul persoanelor de peste 65 de ani în intervalul orar 11.00-13.00, limitând, în acest interval, accesul persoanelor din alte categorii de vârstă".

ANPC îi asigură pe toţi cetăţenii că, în mod deosebit în această perioadă specială, supraveghează permanent piaţa şi modul în care sunt puse în practică prevederile ordonanţelor militare în vigoare, în care le sunt respectate drepturile şi le este protejate sănătatea şi viaţa în calitatea lor de consumatori, se menţionează în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel