Marea Britanie NU oprește VACCINAREA. ”Nu există dovezi”
Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Deși s-au înregistrat cazuri de tromboze rare
Deși s-au înregistrat cazuri de tromboze rare
Agenţia britanică de reglementare a medicamentelor şi produselor medicale (MHRA) a comunicat joi că au fost raportate cinci cazuri ale unui tip rar de cheaguri de sânge în venele cerebrale ale unor persoane cărora le-a fost inoculat vaccinul anti-COVID-19 de la AstraZeneca, subliniind însă că beneficiile acestui ser depăşesc cu mult orice eventuale riscuri ale administrării sale, informează Reuters.

Îngrijorările provocate de semnalarea unor cazuri de tromboze, împreună cu niveluri scăzute ale trombocitelor, au determinat mai multe state europene să sisteze campaniile de vaccinare cu acest ser pe perioada investigaţiilor în cazurile respective.

'Nu există nicio dovadă că cheagurile de sânge se produc mai frecvent decât ar fi de aşteptat în absenţa vaccinării, pentru niciunul din vaccinuri', a declarat June Raine, directorul executiv al MRHA, referindu-se la vaccinurile de la AstraZeneca şi Pfizer.

Ea a afirmat că a existat un număr foarte mic de raportări ale unei forme extrem de rare de cheaguri de sânge în venele cerebrale (tromboză sinusală) apărute împreună cu niveluri scăzute ale trombocitelor după vaccinare.

'Având în vedere rata de incidenţă extrem de rară a acestor evenimente de tromboză sinusală în rândul celor 11 milioane de persoane vaccinate (cu AstraZeneca) şi întrucât nu este dovedită o legătură cu vaccinul, beneficiile vaccinului de la AstraZeneca în prevenirea bolii COVID-19, cu riscurile sale asociate de spitalizare şi deces, continuă să depăşească riscurile de potenţiale efecte secundare', a spus June Raine.

Unul din cele cinci cazuri - toate ale unor bărbaţi cu vârste între 19 şi 59 de ani - s-a soldat cu deces, potrivit lui Philip Bryan, şeful departamentului pentru siguranţa vaccinurilor din MHRA. MHRA recomandă oricărei persoane care prezintă o durere de cap ce persistă mai mult de patru zile după vaccinare, sau echimoze în altă parte decât locul vaccinării după câteva zile, ar trebui să se adreseze medicului.

Citește și REACȚIILE severe la vaccinul AstraZeneca. Norvegienii au găsit RĂSPUNSUL

Agenţia mai precizează se află în desfăşurare o analiză detaliată 'a cinci cazuri semnalate în Regatul Unit ale unui tip foarte rar şi specific de cheaguri de sânge în venele cerebrale (tromboză sinusală), apărute împreună cu niveluri scăzute ale trombocitelor (trombocitopenie)'.

Munir Pirmohamed, preşedintele Comisiei pentru medicamente de uz uman, a lăsat să se înţeleagă că, chiar dacă se va stabili o legătură între apariţia trombilor şi vaccinul administrat, aceasta nu va opri, cel mai probabil, campania din Marea Britanie. 'Dacă simţim că există o legătură cauzală, atunci s-ar putea să trebuiască să actualizăm prospectul produsului, dar, per ansamblu, nu cred că va fi necesară o pauză de orice fel în programul de vaccinare', le-a declarat el reporterilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Bugetele C.E. Oltenia, Romarm şi IOR, aprobate de Guvern

Decizii importante ale Guvernului României, în şedinţa...

Zara, sursă de inspiraţie pentru cei de la H&M

Noua conducere a H&M se inspiră din strategia...

OUG pentru scăderea prețului gazelor naturale

Guvernul României a adoptat o nouă Ordonanță de Urgență...

Ajutoare de urgenţă acordate de Guvern

Pe agenda şedinţei de Guvern de joi se află şi o...

ALROSA a vândut o parte din diamantele sale statului rus

Acțiunile ALROSA au crescut pe fondul informației că...

Rheinmetall, investiție 63 de milioane de euro în Ungaria

Kristóf Szalay-Bobrovniczky, ministrul Apărării din...

Prețul unei clasice genți Chanel a spart pragul de 10.000 €

O geantă clasică a casei de modă Chanel, un model cu...

Moderna primește 750 milioane de dolari de la Blackstone

Moderna a anunțat că divizia ”Știința vieții” de la...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel