Macron vrea o nouă ”arhitectură de securitate şi încredere'' între UE şi Rusia
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Liderul de la Kremlin efectuează o vizită la Paris
Liderul de la Kremlin efectuează o vizită la Paris
Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat luni, în timpul vizitei efectuate în Franţa de omologul său rus Vladimir Putin, pentru o apropiere între Uniunea Europeană şi Rusia şi o regăsire a încrederii într-o ordine internaţională aflată în ''recompunere'', transmite AFP. 

În pofida ''neînţelegerilor din ultimele decenii şi a dezbaterilor despre relaţia cu Occidentul'', Rusia este o ţară ''europeană'' şi ''trebuie să reinventăm o arhitectură de securitate şi de încredere între UE şi Rusia'', a spus Macron la primirea lui Putin la reşedinţa de vară din sudul Franţei a liderului de la Elysee.

Pe de altă parte, pentru soluţionarea conflictului din estul Ucrainei, Macron a susţinut în discuţia cu Putin organizarea unui summit în formatul Normandia (Rusia, Ucraina, Germania, Franţa) în săptămânile următoare, el apreciind că, în urma alegerii lui Volodimir Zelenski preşedinte al Ucrainei, există o schimbare pozitivă în relaţiile dintre Moscova şi Kiev.

Citește și Fiica lui Vladimir Putin a dat lovitura! Cu ce se ocupă

Potrivit agenţiei Reuters, Putin i-a transmis lui Macron că nu vede vreo alternativă la formatul Normandia, dar s-a abţinut să se pronunţe asupra propunerii şefului statului francez privind un asemenea summit.

Liderul de la Kremlin a mai menţionat că manifestă un optimism precaut după discuţiile telefonice pe care le-a avut cu omologul său ucrainean, dar a insistat că orice nouă întâlnire pe tema crizei ucrainene trebuie să conducă la rezultate tangibile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Finanțele au publicat ghidul e-Transport

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de...

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

TikTok renunță voluntar la plata recompenselor

TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...

Schimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel