Ludovic Orban: Pentru guvernul pe care îl conduc reprezintă prioritate absolută
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Premierul a promis că va reveni pe șantier
Premierul a promis că va reveni pe șantier
Premierul desemnat Ludovic Orban declarat vineri, la Balş, că realizarea drumului expres Craiova - Piteşti reprezintă "prioritate absolută" pentru guvern, iar pe tronsonul 2, unde a fost vizitat şantierul, lucrurile se "se mişcă bine".

Ludovic Orban a amintit că realizarea drumului expres Craiova- Piteşti a fost gândită odată cu decizia Ford de a investi în Craiova, iar după 2008 "nu s-a făcut aproape nimic".

"În acest timp indicii de trafic au crescut dramatic, a devenit o problemă extrem de mare să traversezi Balşul, să traversezi Slatina, necesitatea drumului expres este foarte mare, iar pentru guvernul pe care îl conduc reprezintă o prioritate absolută. Deocamdată lucrurile se mişcă mulţumitor doar pe tronsonul 2, pe tronsonul 1 i-am transmis antreprenorului că nu poate să invoce nicio scuză atâta timp cât dacă întâmpină dificultăţi din partea unei autorităţi a statului sau unui serviciu deconcentrat cere susţinerea noastră. Susţinerea noastră pentru asigurarea vitezei maxime în derularea proiectului este totală. Ori dacă noi suntem gata să deblocăm, să grăbim orice fel de procedură, cum a fost de exemplu avizul de la Romgaz care a fost obţinut într-o perioadă cred că de două săptămâni, (...) practic aşteptăm acelaşi lucru, o mobilizare exemplară şi din partea constructorului", a spus Orban.

Premierul a adăugat că pentru tronsoanele 3 şi 4 licitaţia este întârziată "inadmisibil" de o contestaţie la caietul de sarcini.

"Aveţi cazul tronsonul 3 şi tronsonul 4, în care licitaţia este întârziată inadmisibil de o contestaţie care este depusă la caietul de sarcini. Deci situaţia contestaţiilor este inacceptabilă, din cauza asta am modificat prin ordonanţă de urgenţă procedurile de achiziţii, pentru a stabili termene limită, pentru a nu mai permite oricărei companii care vrea să conteste să blocheze procesul de adjudecare a contractului în baza licitaţiei, ca să înfiinţăm curţi de apel. (...)Vom reveni sistematic, constant, şi atât constructorii cât şi Compania trebuie să înţeleagă foarte bine că Guvernul susţine total acest proiect şi că va interveni de fiecare dată când va fi necesar pentru a putea să împingă înainte, în condiţiile contractului, dacă nu şi mai repede", a conchis Ludovic Orban.

Citește și Drumul expres Craiova-Piteşti. Guvernul alocă 76,7 milioane lei

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, prezent de asemenea la Balş, a subliniat că Guvernul şi-a onorat toate angajamentele contractuale şi plăţile către antreprenori sunt "la zi". Ministrul a menţionat că pe tronsonul 2 se lucrează cu peste 200 de utilaje şi peste 250 de muncitori.

"Credem că în acest ritm contractul va fi onorat, iunie 2021 termenul de predare al acestui obiectiv, tronsonul 2, cu cele două variante ocolitoare, Balş şi Slatina, foarte importante în decongestionarea traficului din această zonă, vor fi finalizate la timp. Sunt nemulţumit de ce se întâmplă pe tronsonul 1, am avut o discuţie astăzi şi o să continuăm discuţiile cu reprezentantul antreprenorului, este prezent aici de faţă, este adevărat că au existat unele modificări de traseu, spitalul regional, respectiv cu acel câmp petrolier al celor de la Romgaz, dar asta nu opreşte antreprenorul să se mobilizeze la maxim pe cei şapte kilometri din cei 17 din tronsonul 1, unde are autorizaţie de construire şi front de lucru. Vom sta îndeaproape cu antreprenorul să aducem tronsonul 1 la nivelul de mobilizare al tronsonului 2", a declarat ministrul Transporturilor

El a mai specificat că Guvernul a plătit către antreprenori în lunile noiembrie şi decembrie un total de 76,7 milioane lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel