Lucrările pe Autostrada Soarelui. Când se va putea circula normal
Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Decizie anunțată de ministrul Transporturilor
Decizie anunțată de ministrul Transporturilor
Lucrările de reparaţii începute la Autostrada Soarelui vor fi sistate vineri şi vor fi reluate pe 15 septembrie, pentru a nu fi afectat sezonul estival, a declarat marţi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, după întâlnirea cu reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

"Am discutat soluţii vizavi de A2 pentru a nu afecta turismul în perioada sezonului estival. Cred că a fost o greşeală de comunicare şi din partea celor de la companie (CNAIR - n. r. ) pentru că trebuiau să facă nişte lucruri preventive şi să anunţe cum se vor desfăşura lucrările de modernizare pentru autostrada A2, dar pe de altă parte acest lucru nu puteam să-l fac fără să ne consultăm înainte cu patronatele care au afaceri pe litoral şi pe care toţi românii le accesează în perioada sezonului estival. După discuţiile pe care le-am avut împreună cu Narcis Neaga (directorul general al CNAIR - n. r.) am stabilit următoarele: până vineri se vor finaliza toate lucrările care sunt începute acum pe autostrada A2 şi am convenit cu domnul Murad (preşedintele FPTR - n. r.) că vom reîncepe lucrările, inclusiv tronsonul de autostradă care a fost semnat săptămâna trecută, după 15 septembrie. Deci, până vineri, se vor termina toate lucrările începute, acolo unde se lucrează în momentul de faţă - la km 37, la km 90 - şi unde s-au mai deschis şantierele, urmând ca după 15 septembrie să reluăm toate lucrările în regim de urgenţă", a afirmat ministrul.

De asemenea, pe tronsonul Bucureşti - Fundulea, lucrările vor începe după 15 septembrie, pentru a nu fi devieri de trafic sau închideri de benzi.

Citește și Trafic deviat pe Autostrada Soarelui. Unde se fac reparații

"Deci, pe A2 se va circula pe ambele sensuri, pe toate firele după ziua de vineri când se vor închide toate lucrările care sunt acum în derulare pe A2. Termenul de 24 de luni probabil va fi prelungit pentru că este un lucru absolut normal şi logic să nu afectăm sezonul estival. Dacă ar fi fost o neputinţă a constructorului, aş fi luat măsurile aşa cum le ştiţi destul de drastice, dar, repet, eu mă voi consulta tot timpul când vine vorba de sezonul estival cu patronatele din turism", a adăugat Cuc.

Întrebat ce va face dacă nu va fi de acord constructorul care a câştigat contractul pentru reparaţiile la A2, ministrul a răspuns: "Constructorul trebuie să fie de acord, nu există altă soluţie". În plus, pentru reparaţiile care se prefigurează anul viitor la podurile Feteşti şi Cernavodă, şeful de la Transporturi a menţionat că se va păstra algoritmul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

FMI cere Germaniei să cheltuiască mai mult

În schimb, Franța și Italia au fost îndemnate să fie mai...

Bitcoin a efectuat a patra sa înjumătățire

Bitcoin și-a finalizat vineri "înjumătățirea", un...

Ştirile dimineţii. Veşti bune pentru români

Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024. 

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel