Licențe prelungite. Cât au plătit doi mari operatori de telefonie
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Sunt sume importante
Sunt sume importante
Furnizorii de servicii de comunicaţii Orange şi Vodafone au achitat marţi fiecare contravaloarea în lei a sumei de 30 de milioane de euro pentru prelungirea licenţelor pe care le deţin în banda de 2100 MHz, a anunţat Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), într-un comunicat.

Astfel, Autoritatea a prelungit licenţele deţinute de cei doi furnizori care sunt acum valabile pentru perioada 1 aprilie 2020 - 31 decembrie 2031. Taxele de licenţă, în valoare totală de 60 de milioane de euro, sunt virate către bugetul de stat.

În cazul RCS&RDS şi Telekom Romania Mobile Communications, taxa de prelungire a fost stabilită la echivalentul în lei a 25 de milioane de euro pentru fiecare. Cei doi operatori trebuie să achite taxa până cel mai târziu data de 30 noiembrie 2021, după aceea urmând a fi extinse şi licenţele acestora.

"ANCOM a propus cuantumul taxei pentru prelungirea licenţelor existente în banda de 2100 MHz printr-o consultare publică lansată în luna decembrie 2019. Nivelul taxei propuse de ANCOM şi adoptate de către Guvern a fost determinat proporţional cu durata prelungirii: echivalentul în lei a 30 milioane de euro pentru licenţele Orange şi Vodafone şi echivalentul în lei a 25 de milioane de euro pentru licenţele RCS&RDS şi Telekom Romania Mobile Communications", se arată în comunicatul ANCOM.

Citește și ANCOM se implică în lupta împotriva știrilor false legate de Covid-19

Hotărârea Guvernului privind stabilirea cuantumului taxei de licenţă pentru prelungirea unor licenţe de utilizare a frecvenţelor radio şi a condiţiilor privind efectuarea plăţii a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 258/30 martie 2020. Potrivit sursei citate, Orange, Telekom şi Vodafone utilizează banda de 2100 MHz pentru furnizarea de reţele şi servicii UMTS/3G, iar RCS&RDS pentru furnizarea de reţele şi servicii UMTS/3G şi LTE/4G.

Conform celor mai recente date statistice ale ANCOM, la jumătatea anului trecut, în România erau 19,6 milioane de conexiuni la internet mobil, din care 84% erau conexiuni 3G şi 4G, şi 22,3 milioane de utilizatori activi de telefonie mobilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Tesla promite că va fabrica maşini mai ieftine

Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel